12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieTeodorovici: România trebuie să se axeze pe producţie şi exporturi

Teodorovici: România trebuie să se axeze pe producţie şi exporturi

“Scopul Ministerului de Finanţe într-o ţară care sprijină mediul economic – şi sper ca acest lucru să se vadă prin măsurile pe care Guvernul le adoptă – este să creăm un cadru legislativ simplu de înţeles, simplu de aplicat, simplu de controlat acolo unde este cazul, un cadru legislativ care priveşte, atât zona de fiscalitate, cât şi restul de acte normative care produc efecte în zona economică, să propună scheme de sprijin precum cea pentru investiţiile cu impact major în economie, măsuri care să impulsioneze mediul de afaceri”, a spus Teodorovici.

Potrivit ministrului, în acest an se va încheia procesul de modificare a Codului Fiscal.

În acest context, Teodorovici i-a asigurat pe investitorii prezenţi la consultările privind schema de ajutor de stat pentru investiţiile private mai mari de 10 milioane de euro că procesul de modificare a Codului Fiscal va fi unul de consultare cu mediul de afaceri.

“La sfârşitul anului 2019 dorim ca, atât Codul Fiscal, cât şi Codul de procedură fiscală, să fie agreate şi să nu mai fie nevoie de vreo altă modificare. Sper să avem un document care să corespundă cerinţelor reale ale mediului de afaceri. Codul trebuie să fie uşor de aplicat pentru că ştim foarte bine că de multe ori o decizie a unui investitor ţine mult de acest aspect. Dincolo de simplitate, eficienţă şi predictibilitate a cadrului legislativ este foarte important sprijinul financiar. Această nouă schemă de finanţare pentru mediul privat a mai fost aplicată în România, dar de această dată este discutată direct cu investitorii”, a spus ministrul de Finanţe.

Oficialul MFP şi-a exprimat speranţa ca până la sfârşitul lunii iunie 2018 schema să fie avizată în Guvern, iar din iulie să se poată depune proiectele.

“Va fi un buget de circa un miliard de euro pe următorii patru ani”, a specificat Teodorovici.

În cadrul evenimentului, premierul Viorica Dăncilă a precizat că schema de ajutor de stat este doar o parte a pachetului de stimulare a investiţiilor în România, anunţând că în următoarele luni se va înfiinţa Agenţia Română pentru Investiţii Străine şi Exporturi, un centru de tip “one stop shop”, o agenţie cu flexibilitate mare, cu “manageri de proiect dedicaţi”.

Acesta a anunţat că, în cadrul rectificării bugetare din acest an, pentru cei care au deja scheme se vor propune alocări bugetare pentru a putea continua proiectele începute.

“România trebuie să se axeze foarte mult pe zona de producţie, de export a ceea ce producem, cât mai mult în afara spaţiului european pentru a evita dependenţa de această zonă”, a precizat Teodorovici.

Acesta a apreciat şi importanţa pentru capitalul autohton de a câştiga noi pieţe prin stabilirea unor domenii clare de interes.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă