10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomieTeodorovici: Voi preda noului ministru al Finanţelor Publice un proiect de buget

Teodorovici: Voi preda noului ministru al Finanţelor Publice un proiect de buget

“Voi preda noului ministru al Finanţelor Publice un proiect de buget despre care îmi doresc ca atunci când va ajunge în Parlament să reflecte cu prioritate sumele necesare pentru ca toate veniturile românilor (să se majoreze – n. r.), mă refer aici la salarii, la pensii, aşa cum legile astăzi în vigoare prevăd. De asemenea, sumele necesare dezvoltării comunităţilor locale, tot ce înseamnă facturi pentru proiectele guvernamentale, ştim foarte bine: PNDL 1, PNDL 2, Fondul de Dezvoltare şi Investiţii şi orice altă investiţie la nivel central sau la nivel local. În caz contrar, în cazul în care aceste sume nu se vor regăsi în bugetul propus de Guvernul Orban, cu siguranţă că în Parlamentul României aceste amendament vor fi aduse bugetului pentru 2020, astfel încât ceea ce ne-am asumat pentru anii care urmează să se şi întâmple din punct de vedere economic”, a spus Eugen Teodorovici, la conferinţa de bilanţ.

El a afirmat că deficitul bugetar în termeni ESA prognozat pentru anul 2020 este planificat a fi de 2,92% din PIB, în 2021 de 2,99%, iar în 2022 de 2,74%.

“Noi am anticipat şi am inclus, să spunem aşa, toate sumele necesare creşterii sau asigurării creşterilor pe care legile privind pensiile şi salariile românilor să fie asigurate. Aceste plafoane includ şi aceste cheltuieli”, a subliniat Teodorovici.

În ceea ce priveşte estimarea veniturilor bugetare pentru perioada 2020 – 2022, ministrul demis al Finanţelor a susţinut că s-au avut în vedere măsurile fiscal-bugetare aprobate, precum şi majorarea accizei la tutun, menţionând că aceasta este o obligaţie a României, în caz contrar putându-se declanşa infringementul.

Eugen Teodorovici a menţionat că viitorul ministru de Finanţe are timp până la finalul anului să ia măsurile necesare pentru a se încadra în ţinta de deficit bugetar, de 3% din PIB.

Întrebat dacă majorarea pensiilor şi salariilor ar putea aduce un dezechilibru bugetar, Eugen Teodorovici a răspuns că “dacă ceva rău se va întâmpla în economie va fi din cauza incompetenţei pe care oamenii din funcţii publice o vor dovedi”.

Cele mai citite

Isărescu: Ne propunem să adâncim şi să extindem colaborarea pe care o avem prin parteneriatul BNR-ASE

Banca Naţională a României îşi propune să adâncească şi să extindă parteneriatul cu Academia de Studii Economice, scopul fiind acela de a construi în...

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Parlamentul UE aprobă interzicerea produselor fabricate prin muncă forțată

Parlamentul European a aprobat normele care interzic în UE vânzarea, importul și exportul de bunuri fabricate prin muncă forțată, scrie Reuters. Măsura a fost impusă...
Ultima oră
Pe aceeași temă