18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieTransportatorii îi cer lui Dăncilă să le dea înapoi taxa lui Ponta

Transportatorii îi cer lui Dăncilă să le dea înapoi taxa lui Ponta

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunţat miercuri că a cerut Guvernului să accelereze publicarea HG privind restituirea supraaccizei la motorină.

Aceasta în condiţiile în care creşterea barilului de petrol pune presiune tot mai mare pe transportatorii rutieri, iar România înregistrează cel mai mare cost din regiune pentru o firmă de transport.

În luna iunie a anului trecut, preţul barilului Brent era în jur de 45 de dolari, iar acum a ajuns la aproximativ 75 de dolari. Unii experţi au avertizat deja că preţul petrolului ar putea creşte semnificativ până la finalul acestui an.

Potrivit unei analize realizate de UNTRR, în prezent, România înregistreazã cel mai mare cost din regiune pentru o firmă de transport (preţ motorină fără TVA şi cu acciză recuperabilă) pentru un litru de motorinã, de 1,07 euro/litru. ”Comparativ, în Bulgaria costul este de 0,94 euro/litru, în Ungaria – 0,99 euro/litru, în Slovenia – 0,96 euro/litru, în Polonia – 0,96 euro/litru, în Cehia – 1,04 euro/litru sau în Austria – 1,05 euro/litru”, se arată în comunicatul dat publicității de transportatori.

 

Ce țări din UE restituie acciza

Şase ţări din UE restituie supraacciza la motorinã transportatorilor rutieri, potrivit UNTRR. Un exemplu în acest sens este Ungaria, care restituie, în medie, 0,0225 euro/litru, iar acciza este de 354 euro/1.000 litri când preţul petrolului este peste 50 dolari/baril şi 390 euro/1.000 litri când preţul petrolului este 50 dolari/baril sau sub. În Belgia, se restituie 0,2133 euro/litru (acciza este de 565,85 euro/1.000 litri), în Slovenia – 0,09605 euro/litru (acciza este de 468,99 euro/1.000 litri), în Franţa – 0,1775 euro/litru pentru camioane şi 0,2173 euro/litru pentru autocare (acciza este de 609,5 euro/1.000 litri), Spania – între 0,017 și 0,048 euro/litru în funcţie de regiune (acciza este de 367,38 euro/1.000 litri), iar în Italia – 0,21418 euro/litru (acciza este de 617,4 euro/1.000 litri), potrivit datelor publicate de Comisia Europeană şi prezentate în comunicat.

Totodată, transportatorii solicită recuperarea accizei suplimentare de la data de 1 octombrie 2017, şi nu de la data publicării în Monitorul Oficial a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 25/2018.

 

Pusă de Ponta, scoasă de Dragnea și pusă la loc de Tudose

Supraacciza la motorină a fost introdusă în 2013 de guvernul condus de Victor Ponta, la pachet cu taxa pe stâlp și alte dări care de care mai bizare pentru companii. Scopul declarat al introducerii acestui bir era construcția de autostrăzi, însă niciun euro din milioanele colectate nu a mers spre șoselele de mare viteză, ci spre plata pensiilor și a salariilor din sectorul bugetar.

La 1 ianuarie 2017, supraacciza a fost eliminată, după ce Liviu Dragnea a trecut cu rapiditate prin Parlament o lege pentru suprimarea a 102 taxe, inclusiv cea radio-TV. Apoi, fostul premier Mihai Tudose a reintrodus-o de la 1 septembrie 2017. 

La vremea respectivă, șeful Guvernului se arăta deopotrivă optimist și arogant. „Acciza a fost scoasă şi nu a scăzut preţul. Companiile au demonstrat că nu prea au avut nici profit. Ia să vedem, dacă o punem la loc (acciza – n.r.) cresc? Eu cred că nu vor creşte. Totuşi, perioada aia de romantism, când făceau ce voiau pe aici, s-a cam închis”, spunea Mihai Tudose.

Previziunile lui Tudose nu s-au adeverit însă, iar prețul motorinei a explodat în ultima perioadă. Maxima ironie este însă că supraacciza la motorină, introdusă chipurile pentru construcția de autostrăzi, este plătită și de transportatorii feroviari, care, evident, nu merg cu trenurile pe șosele. Și lor nu li s-a restituit niciun cent din taxă, așa cum s-a întâmplat cu marii transportatori rutieri. În plus, nu sunt deloc puțini bani, având în vedere că numai societatea națională de transport feroviar CFR Călători consumă în medie 50.000 de tone de motorină anual.

Se adaugă și cantitățile de combustibil consumate de CFR Marfă, dar și de operatorii privați de transport feroviar de călători sau de marfă.  

Cele mai citite

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă