10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieTrei operatori de telefonie mobilă - sancționați pentru că nu asigură acoperire...

Trei operatori de telefonie mobilă – sancționați pentru că nu asigură acoperire de 98 la sută

Sancțiunile au fost primite întrucât cei trei operatori nu şi-au realizat acoperirea de 98% a populaţiei, care trebuia asigurată până în aprilie 2017.

Operatorul RCS & RDS mai are timp până în aprilie 2019.

„În perioada ianuarie-iulie 2018, ANCOM a măsurat acoperiri naţionale cu servicii de voce, în cadrul căreia s-au efectuat măsurători în 12.786 de localităţi locuite de peste 19,8 milioane de locuitori din totalul de 20,1 milioane”, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii – ANCOM.

Sancţiunile aplicate sunt, potrivit ANCOM, următoarele:
– Orange România – avertisment (a realizat o acoperire de 97,56%);

– Vodafone România – avertisment (a realizat o acoperire de 97,80%);
– Telekom România Mobile Communications – amendă de 500.000 de lei (a realizat o acoperire de 96,80%).

„Campania de măsurători a ANCOM s-a derulat pentru a verifica în ce măsură operatorii de telefonie mobilă respectă obligaţia de acoperire cu servicii de voce a zonelor locuite de cel puţin 98% din populaţia României, obligaţie asumată prin licenţe. Rezultatele campaniei de măsurători privind acoperirea cu servicii de voce sunt următoarele: Orange România – 97,56% din populaţie, Telekom România Mobile Communications – 96,8% din populaţie şi Vodafone Romania – 97,80% din populaţie. Pentru că niciunul dintre operatorii de telefonie mobilă nu a atins valoarea stabilită prin licenţe şi ţinând cont de gradul de îndeplinire a obligaţiei, ANCOM a sancţionat contravenţional Orange România şi Vodafone Romania cu avertisment şi Telekom România Mobile Communications cu amendă în cuantum de 500.000 de lei”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

Potrivit autorităţii, în cadrul campaniei au fost măsurate un număr de 12.786 localităţi, locuite de 19.818.427 persoane din totalul de 20.121.587 de locuitori de la nivelul ţării, conform recensământului populaţiei şi al locuinţelor (Institutul Naţional de Statistică – 2011).

„Acoperirea cu servicii de voce a fost calculată ca raportul dintre suma populaţiei acoperite şi suma populaţiei măsurate. Pentru fiecare localitate, populaţia acoperită a fost calculată ca raportul dintre numărul de clustere în care valorile parametrilor măsuraţi sunt mai mari decât valorile minime impuse în licenţe şi numărul total de clustere măsurate, înmulţit cu populaţia localităţii respective. Suma populaţiei măsurate este calculată prin însumarea populaţiei din localităţile în care s-au efectuat măsurători”, adaugă ANCOM.

Autoritatea anunţă că obligaţia de a acoperi cu servicii de voce zone locuite de cel puţin 98% din populaţia României, prin intermediul reţelei proprii de acces radio, până la data de 5 aprilie 2017, este prevăzută în licenţele de utilizare a spectrului radio ale celor trei operatori care deţineau deja reţele 2G sau 3G în benzile de 900 MHz şi 1800 MHz la momentul desfăşurării licitaţiei, iar aceste licenţe au fost acordate în cadrul licitaţiei de spectru din anul 2012.

„Pentru operatorii care deţineau reţele 3G doar în banda de 2.100 MHz, cum este cazul RCS&RDS, acesta are aceeaşi obligaţie, dar cu termen de realizare până la data de 5 aprilie 2019”, menţionează sursa citată.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...
Ultima oră
Pe aceeași temă