14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieUber introduce primele reglementări pentru șoferii parteneri

Uber introduce primele reglementări pentru șoferii parteneri

Decizia vine în încercarea de a elimina posibilitatea de accidente pe drum în timpul curselor Uber, din cauza oboselii, informează Mediafax.

Această capabilitate a aplicaţiei va debuta în Statele Unite, unde după primele zece ore de activitate continuă pe serviciu, şoferul va primi o notificare care îl atenţionează că se apropie de limita de 12 ore. După ce întregul timp expiră, aplicaţia nu va mai livra comenzi noi către şofer, acesta fiind obligat să ia o pauză de minimum şase ore. Măsurătoarea va fi realizată folosind coordonatele GPS pe care dispozitivul inteligent al şoferului îl trimite către server, însă timpii lungi de aşteptare precum opririle mai lungi de cinci minute nu vor fi contorizate. Opririle la semafoare şi staţionările vor fi însă considerate drept timpi de condus.

De asemenea, dacă şoferul va face în aceeaşi zi două sesiuni de câte şase ore la distanţă mică între ele, limita va fi impusă la sfârşitul celei de-a doua sesiuni, fiind nevoie de şase ore de odihnă pentru a putea prelua din nou comenzi. Aceste limite vor fi adaptate şi la legislaţia locală în vigoare, anumite state americane oferind legal posibilitatea de a lucra ca şofer pentru 13 ore din 24. Rivalul Uber din SUA, Lyft, are deja impusă o limită de 14 ore cu şase ore pauză.

Această capabilitate ar putea să devină activă şi pe alte pieţe, inclusiv în România. Având însă în vedere că mulţi dintre şoferii Uber activează pe mai multe servicii simultan, precum Taxify sau Lyft, probabil că noua limită nu va elimina complet şoferii obosiţi după multe ore de condus.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă