12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieUngaria: Două zile de restricţii de acces pentru camioanele de peste 7,5...

Ungaria: Două zile de restricţii de acces pentru camioanele de peste 7,5 tone

Poliţia de Frontieră Arad arată, într-un comunicat de presă transmis vineri, că începând de sâmbătă, de la ora 23.00 şi până luni, la ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei este restricţionată circulaţia automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, deoarece credincioşii catolici sărbătoresc Rusaliile.

În cele 48 de ore de restricţie, în Ungaria vor putea intra doar automarfarele cu animale vii şi produse perisabile.

”La reluarea traficului pentru autovehiculele de mare tonaj, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului şi folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport. Precizăm faptul că în intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale. În intervalul menţionat, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale”, precizează comunicatul.

În judeţul Arad, autorităţile se aşteaptă ca marţi dimineaţă să se formeze coloane de automarfare pe DN 7, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I şi pe autostrada pan-europeană, înainte de intrarea în PTF Nădlac II. Astfel, la ridicarea restricţiilor, autorităţile recomandă să fie folosite şi alte puncte de trecere.

 

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă