9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieValoarea totală a primelor 50 de branduri românești scade din cauza crizei...

Valoarea totală a primelor 50 de branduri românești scade din cauza crizei economice

Valoarea totală a primelor 50 de branduri românești a scăzut cu 3,7 la sută din cauza crizei economice, relevă studiul Brand Finance România.

Al cincilea raport anual Brand Finance asupra celor mai valoroase și mai puternice branduri românești coincide cu o perioada de prelungită incertitudine generată de pandemia globala de Covid. Turbulența economică se reflectă inevitabil în clasamentul acestui an, valoarea totală a celor 50 de branduri românești de top scăzând cu 3,7%, până la 5,6 miliarde EUR – în condițiile în care economia românească a înregistrat o scădere de 3,9 la sută în anul 2020.

Cu toate acestea, valoarea totală top 50 este cu aproape 50% mai mare decât in 2017, când a fost publicat primul clasament Brand Finance Romania 50. De asemenea, este remarcabil că 45 de branduri din clasamentul inițial din 2017 sunt prezente în continuare în top 50 (două dintre cele lipsă, Bancpost și AKTA, fiind achiziționate între timp de competitori) – ceea ce probează reziliența caracteristică brandurilor puternice.

“În acest moment, conjunctura mai riscantă de piață se transpune în rate de actualizare mai prudente în aproape toate sectoarele, ceea ce se reflectă În evaluările de brand. Toate brandurile traversează în continuare o perioadă turbulentă, dar este tot mai evident ca un brand mai puternic va fi mai puțin zdruncinat de furtună”, explică Mihai Bogdan, Managing Director, Brand Finance România.

Brandul auto Dacia își menține poziția de lider în clasamentul Brand Finance Romania 50 pentru al cincilea an la rând, chiar și după o scădere semnificativă a valorii, cu 18% față de anul trecut, până la 1,1 miliarde EUR.

Studiul din acest an consemnează faptul că diferența dintre Dacia și cel de-al doilea clasat, brandul eMAG, a scăzut la jumătate față de anul 2020.

Brandul Dedeman își păstrează poziția a treia si rămâne cel mai valoros brand deținut integral de antreprenori români. Pe locul al patrulea urcă, în acest an, Banca Transilvania.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă