12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieVeolia Apă Servicii a achiziționat compania Vital Blue Aqua

Veolia Apă Servicii a achiziționat compania Vital Blue Aqua

Veolia Apă Servicii (VAS), membră a grupului Veolia în România, a achiziționat Vital Blue Aqua, furnizorul local al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare pentru orașul Popești Leordeni.

Administrând o rețea de distribuție de cca. 120 km (55 km rețea distribuție apă potabilă, respectiv 65 km rețea canalizare), serviciul de apă și canalizare în orașul Popești Leordeni este furnizat către 35.000 de consumatori.

„Ritmul accelerat de dezvoltare al localității, precum și posiblitatea Veolia, ca investitor, de a ține ritmul cu evoluția nevoilor locale din punct de vedere al infrastructurii de apă și canalizare, au fost argumentele de bază care au dus la realizarea acestei tranzacții”, a declarat domnul Mădălin Mihailovici, CEO Veolia pentru România.

În perioada următoare, din punct de vedere operațional, eforturile noului management al Vital Blue Aqua vor fi concentrate pe modernizarea rețelelor de apă și canalizare ale furnizorului, precum și modernizarea echipamentelor tehnologice utilizate în activitățile de zi-cu-zi.

De asemenea, pentru eficientizarea și modernizarea companiei se are în vedere implementarea unui sistem inteligent de contorizare, care va permite citirea la distanță a consumului de apă la utilizatori. Acesta, dincolo de introducerea unui element de digitalizare în cadrul operațiunilor, va permite și creșterea eficienței acestora.

„Investițiile prioritare ale companiei se vor axa în primii ani pe îmbunătățirea performanțelor, prin creșterea calității serviciului”, a continuat domnul Mădălin Mihailovici, CEO Veolia pentru România.

Veolia Apă Servicii oferă în prezent servicii pentru Administrația Prezidențială, Parlamentul României și Aeroportul Internațional Henri Coandă, dar și pentru centre comerciale și instituții de cercetare. Compania este operator al serviciului public de alimentare cu apă din orașul Otopeni, începând cu anul 2007, pentru o perioadă de 25 de ani, dar și pentru orașul Chitila, din 2016, pentru o perioadă contractuală de 10 de ani.

 

Grupul Veolia este lider mondial în furnizarea serviciilor de apă, de energie şi de salubritate, activează pe piața din România din 1992 și își desfășoară activitatea prin entitățile Apa Nova Bucureşti, Apa Nova Ploieşti, Veolia Energie Prahova, Veolia Energie Iaşi, dar și prin Veolia Apă Servicii şi Veolia Energie România care operează şi în Otopeni.

Cele mai citite

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă