21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăEconomieVIDEO. Florin Cîțu, despre creșterea pensiilor

VIDEO. Florin Cîțu, despre creșterea pensiilor

Declarația lui Cîțu a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc joi și a abordat tema rectificării bugetare. „Încă din primul moment am spus că vom creşte pensiile în 2020 şi astăzi trebuie să vin în faţa dumneavoastră şi să vă spun: da, în România, vor creşte pensiile în 2020. Punctul de pensie, valoarea punctului va avea cea mai mare creştere, cea mai mare sumă pe care o vom vedea în plus la punctul de pensie, pe care am avut-o vreodată. PSD, niciodată, nu a mărit pensiile cu această sumă, deşi a avut perioade de creştere economică una după alta, trei ani de zile, nu datorită lor ci datorită contextului economic internaţional şi tot nu au mărit pensiile cu această sumă”, a precizat Cîţu.

El a subliniat că în pofida contextului economic global dificil, Guvernul a reuşit creşterea pensiilor, pe lângă cea a alocaţiilor. „În acest context economic global dificil prin care trecem. în această perioadă am reuşit să facem acest efort şi sa creştem pensiile pe lângă creşterea alocaţiilor cu cea mai mare sumă pe care au vazut-o românii, care se pune în plus la punctul de pensie. Îl provoc pe domnul Ciolacu să mai găsească o ţară care face astfel de eforturi în criză economică, creşte şi pensii şi alocaţii cu sumele pe care le face acest guvern”, a adăugat şeful de la Finanţe.

 

Cele mai citite

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...

Guvernanții lasă suedezii să taie nestingheriți pădurile valoroase ale României. 50 de acțiuni ale IKEA, bănuite de ilegalitate. FOTO și VIDEO

Un nou raport realizat de Agent Green și Bruno Manser Fonds (BMF) în pădurile României. Cel mai mare proprietar privat de pădure din țara...

Corina Crețu: “Simplificarea regulilor PAC reprezintă un pas înainte”

Corina Crețu, europarlamentar și fost comisar european pentru politica regională, aduce în discuție necesitatea de a simplifica regulile Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii...
Ultima oră
Pe aceeași temă