11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieFostul ministru Răzvan Cuc promite că PSD va aduce în România fonduri...

Fostul ministru Răzvan Cuc promite că PSD va aduce în România fonduri europene

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, promite că PSD va aduce în România fonduri europene.

Atragerea de fonduri europene “este unul dintre obiectivele PSD, care după votul din 6 decembrie va reveni la guvernare”, a declarat, miercuri, fostul ministru Cuc, care acum candidează pe lista PSD pentru Senat.

“PSD a gândit o strategie pentru dezvoltarea regională a României astfel încât fondurile europene să fie principala sursă de finanţare. Autorităţile locale trebuie să fie motorul absorbţiei fondurilor europene! Se va face o clasificare a proiectelor de investiţii, în funcţie de complexitatea locală, regională, şi naţională. Cu bani de la bugetul de stat se vor finanţa doar proiectele care nu vor fi subvenţionate de către Uniunea Europeană. România va avea la dispoziţie pentru dezvoltarea locală 33 de miliarde de euro, pentru următorii patru ani”, a declarat fostul ministru al Transporturilor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă