10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieInnotech Student, apelul guvernamental de sprijin al antreprenoriatul încă din timpul studenției

Innotech Student, apelul guvernamental de sprijin al antreprenoriatul încă din timpul studenției

Discuțiile s-au axat pe îmbunătățirea ghidului solicitantului aflat în consultare publică între 24 aprilie și 4 mai, dar și pe mecanismul de acordare a grantului pentru grupul țintă.

Cu o valoare totală de 20 milioane euro, apelul de proiecte Innotech Student le va permite beneficiarilor să realizeze proiecte ce vor fi finanțate cu 40.000 – 100.000 euro pentru mici afaceri și va fi lansat pe 1 iunie 2020. Valoarea maximă a unui proiect nu poate depăși 20 milioane euro.

Acest apel va încuraja și va susține antreprenoriatul în rândul studenților și le va permite acestora să performeze în domeniile în care studiază prin experiență practică, dar și să își dezvolte aptitudinile antreprenoriale, inclusiv prin întreprinderea simulată în sectoarele economice cu potențial competitiv. Grupul țintă eligibil este format din studenți, doctoranzi și cercetători post-doctorat. Fiecare proiect va presupune formarea a cel puțin 300 studenți care vor beneficia de sprijin pentru dezvoltarea competențelor lor antreprenoriale.

După perioada depunerii proiectelor, va urma cea a pregătirii studenților, a întăririi abilităților lor antreprenoriale, a elaborării planurilor de afaceri și a selectării celor mai bune dintre ele. Studenții ale căror planuri de afaceri vor fi selectate pentru a fi finațatate vor putea urma programe de internship în companii cu activități cât mai apropiate planurilor de afaceri propuse. În această etapă vor fi acordate subvențiile. După aceasta, timp de un an de zile studenții vor deveni antreprenori și vor beneficia de sprijinul administratorilor de schemă, iar pentru următoarele șase luni tinerii antreprenori vor fi monitorizați, iar afacerile înființate de ei trebuie să se autosusțină pe piață.

Schema finanțării start-up-urilor presupune:

Ajutor de minimis mai mic sau egal cu 40.000 de euro – minimum 2 locuri de muncă create;
Ajutor de minimis cu o valoare mai mare de 40.000 de euro dar mai mică sau egală cu 60.000 de euro – minimum 3 locuri de muncă create;
Ajutor de minimis cu o valoare mai mare de 60.000 de euro dar mai mică sau egală cu 80.000 de euro – minimum 4 locuri de muncă create;
Ajutor de minimis cu o valoare mai mare de 80.000 de euro dar mai mică sau egală cu 100.000 de euro – minimum 5 locuri de muncă create.
Banii vor fi acordați în două tranșe – 75% la înființarea companiei, iar cea de-a doua, de 25%, după ce beneficiarii ajutorului de minimis pot face dovada că au  ocupat locurile de muncă  minime asumate prin planul de afaceri, proporțional cu valoarea totală a ajutorului de minimis aprobat.

Solicitanți eligibili în cadrul acestui apel de proiecte sunt:

Instituţii de învăţământ superior publice şi private, acreditate;
Şcoli doctorale şi graduale cu personalitate juridică, inclusiv parteneriate intre acestea și sectorul privat/ centre de CDI;
Institute/centre de cercetare acreditate, inclusiv institute de cercetare ale Academiei Române
Academia Română;
Asociaţii profesionale;
Camere de comerţ şi industrie;
Instituții și organizații membre ale Pactelor Regionale și Parteneriatelor Locale pentru Ocupare și Incluziune Socială;
Furnizori de formare profesională continuă autorizaţi, publici şi privaţi;
Organizaţii sindicale şi patronate;
Membri ai Comitetelor Sectoriale şi Comitete Sectoriale cu personalitate juridică;
ONG-uri;
Parteneriate între categoriile mai sus menționate.
 

Cele mai citite

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă