12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomiePeste 3000 de români cer refacerea Planului de Redresare și Reziliență, de...

Peste 3000 de români cer refacerea Planului de Redresare și Reziliență, de 30 de miliarde de euro

Peste 3000 de români, membri ai comunității DECLIC, au semnat o petiție prin care cer refacerea Planului Național de Redresare și Reziliență.

“În forma sa de acum, planul care stabilește modul în care vor fi cheltuite 30 de miliarde de euro primite de la Uniunea Europeană nu aduce României nici redresare economică, nici reziliență la schimbările climatice”, avertizează un comunicat de presă transmis, luni, 28 decembrie, de către DECLIC.

”Planul pare făcut pe genunchi de autorități, deși e cea mai mare finanțare primită vreodată de la Uniunea Europeană. Banii ar fi trebuit direcționați către acele investiții de dezvoltare a României într-un viitor verde, cu energie curată, care să combată efectele schimbărilor climatice, exact așa cum a fost și intenția Uniunii Europene. Or planul actual contrazice chiar recomandările UE”, a declarat Roxana Pencea-Brădățan, coordonator campanii Declic.

“De exemplu, ca măsură pentru protejarea pădurilor ministerul a propus ca banii să fie cheltuiți pentru a face mai multe drumuri forestiere!”, subliniază comunicatul DECLIC.

Pe de altă parte, la capitolul schimbări climatice, PNRR ignoră complet folosirea energiei verzi pentru a reduce efectele schimbărilor climatice și emisiile de carbon. În schimb, Ministerul Fondurilor Europene alocă bani pentru investițiile în gaz, pe care eronat le consideră investiții în energie verde.

În forma actuală, Planul nu prevede măsuri concrete care să încetinească încălzirea globală, ci vine cel mult cu soluții care ar putea trata efectele acesteia, dar nu și cauza lor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...
Ultima oră
Pe aceeași temă