13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieSporul de risc pentru medici va fi plătit din fonduri europene

Sporul de risc pentru medici va fi plătit din fonduri europene

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat că bonusul pe care l-a anunțat președintele Iohannis pentru medicii care tratează pacienți cu coronavirus va fi stabilit printr-o Ordonanță de Urgență care se va aproba în ședința de Guvern de luni, 6 aprilie.

Acest bonus (pe care ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, l-a definit drept “spor de risc”) va fi plătit din fonduri europene, a mai spus ministrul Marcel Boloş.

Președintele Iohannis estimase că acest bonus va fi de circa 500 de euro.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă