20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieStimulentul pentru medicii din campania anti - pandemie va fi plătit în...

Stimulentul pentru medicii din campania anti – pandemie va fi plătit în lunile mai și iunie

“Stimulentul nu este în funcţie de veniturile personalului medical, pentru că există un singur risc la care se expune tot personalul medical implicat în tratarea bolnavilor, de aceea l-am stabilit în sumă fixă, el fiind acordat în două tranşe, în lunile mai şi iunie, pentru drepturile salariale aferente lunilor aprilie şi mai, cu o lună decalaj. Sunt 75.000 de cadre medicale pe care le-am luat în calcul, le-am estimat să beneficieze de acest stimulent”, a explicat, luni seară, la un post de televiziune, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Ministrul Boloș a precizat că suma necesară pentru plata acestui stimulent (pe care ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, l-a definit drept spor de risc) este de 120 de milioane de euro, iar acești bani au fost redistribuiți din proiectele pe care le avea în derulare Ministerul Fondurilor Europene.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Găgăuzia vrea ca Republica Moldova să fie în uniunea economică a Rusiei, nu în UE

Guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă a Republicii Moldova - a declarat că Republica Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături...

Klaus Iohannis a efectuat o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri, 24 aprilie 2024, o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea. Din delegația care...
Ultima oră
Pe aceeași temă