Liviu Lucaci: Pentru unele dintre rudele mele, 1 Decembrie a însemnat supraviețuirea

Liviu Lucaci: Pentru unele dintre rudele mele, 1 Decembrie a însemnat supraviețuirea

Ziua României este ca o gură de aer tare trasă în piept, apreciază rectorul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) “I.L. Caragiale”, Liviu Lucaci, într-un interviu acordat cotidianului “România liberă”.

Laurențiu Mușoiu 0 comentarii

Rectorul UNATC susține că prezența fizică în universitate le “lipsește enorm” studenților și profesorilor.

 

Liviu Lucaci este scriitor, dramaturg, actor al Teatrul Național „I.L. Caragiale” București (TNB), regizor și profesor de arta actorului la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) „Ion Luca Caragiale” din București.

RL: Ne apropiem de data de 1 Decembrie. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această dată, atât de importantă pentru România?

Liviu Lucaci: 1 Decembrie este ziua în care eu mă bucur, ca român, vă spun sincer. Mă emoționează de fiecare dată când mă gândesc ce eveniment uluitor a fost acel prim 1 decembrie, când s-a realizat unirea românilor. O parte din rudele mele sunt din Ardeal, iar alipirea Transilvaniei la restul țării a însemnat o bucurie nesperată pentru familiile lor. Pentru unii a însemnat chiar supraviețuirea. Așa că Ziua României e ca o gură de aer tare trasă în piept. Este, pentru mine, amintirea că multe generații de români și-au atins împlinit visul atunci, odată cu acel prim 1 Decembrie. Așa că nu pot decât să mă bucur de el, la modul cel mai simplu. Îmi amintesc  de lacrimile bunicii mele, care apăreau când venea vorba despre unirea românilor și de mândria din glasul mamei mele când povestește despre semnificația acelui moment.

Iată, școala românească trece printr-o perioadă unică în istoria sa, aceasta a pandemiei COVID-19. Cum s-a desfășurat activitatea didactică în universitatea pe care o conduceți, UNATC?

Suntem o universitate cu un profil special, un profil vocațional artistic, în care întâlnirea față în față, contactul uman nemijlocit este esențial. Pentru noi, situația generată de pandemie a fost și rămâne o provocare majoră. Ne-am dat seama destul de repede că e nevoie de o adaptare din mers, ca răspuns la împrejurările deosebite, presante prin care trecem. Am reușit, grație și ajutorului primit, să facem o investiție importantă în echipamente necesare trecerii în online a unei părți a activității noastre. Nu eram pregătiți pentru asta. Vorbim despre o universitate care - încă odată o spun - se bazează pe comunicarea directă, pe prezență fizică. Mă refer, desigur, la actori, la regizori de teatru, regizori de film, păpușari, dansatori, la operatori, la oamenii de sunet. Pentru noi, prezența fizică și munca în echipă ține de substanța muncii pe care o facem. Studenții, profesorii se constituie în colective de lucru care împărtășesc idei, timp, energie pentru un țel comun: spectacolul, filmul. Distanțarea nu e un obicei și în nici un  caz nu e ceva de dorit. Dar a trebuit să ne descurcăm. Și atunci a trebuit să facem o investiție majoră - și aici am avut sprijinul Ministerului Educației -  pentru echipamente necesare online-ului. În timpul carantinei totale, am investit în aparatură care să ne permită activitatea la distanță: platforme, instalații de sunet, echipament video, rețelistică, internet, lucruri care să ne ajute. A crea emoție e un lucru delicat, e un lucru spre care noi tindem, pe căile noastre. E ținta noastră, fie că vorbim despre teatru, film sau animație. A mișca publicul, a-l sensibiliza, a-i atinge sufletul, e visul oricărui artist. Iar noi creștem artiști. Nu știi niciodată cum reușești asta, dacă reușești, și deodată apare această provocare a lucrului în online. Medierea mesajului creatorului, cum e cazul atunci când apelezi la mijloace de comunicare la distanță, de cele mai multe ori împiedică fluxul care se creează firesc, intens, irepetabil între scenă, ca să dau un exemplu, și publicul din sala de teatru. Și atunci am încercat, ca peste noapte – pentru că asta a  fost situația, o pandemie nu te pregătește, o pandemie nu se anunță dinainte – să găsim căi noi de comunicare cu studenții noștri. N-a fost ușor, nu ne este ușor. Dar am făcut-o cum am putut noi mai bine. Să nu uităm că, în ciuda pandemiei, într-o perioadă atât de nefericită am reușit totuși să organizăm și un eveniment major, foarte drag nouă: UNATC 70. Sărbătorirea a 70 de ani de când învățământul vocațional artistic de teatru și de film și-a găsit la noi în țară un drum propriu. O sărbătoare onorată de prezența Președintelui României și desfășurată la Ateneul Român, ocazie cu care UNATC a primit distincția Meritul pentru Învățământ în grad de Comandor. Chiar în pandemie, universitatea noastră a continuat să trăiască și să-și marcheze evenimentele importante, și să onoreze realizările atâtor profesori importanți și absolvenți cu cariere strălucite.

Cum ați reușit să organizați concursul de admitere, în condițiile pandemiei?

Dacă vă referiți la admiterea la Arta actorului, s-a desfășurat la fel ca în fiecare an: cu prezență fizică. Am îmbunătățit condițiile de examen, asta da, pentru a ne asigura că nu punem în pericol pe nimeni, candidați și profesori. Am apelat la spații noi, mai generoase, în teatrle bucureștene, în care să fie pe primul plan securitatea sanitară a candidaților, a profesorilor și a personalului administrativ. În acest moment, avem patru spații mari în care ne desfășurăm activitatea, spații conexe universității, și așa a fost și când am dat examenul. Așadar la noi admiterea la Arta actorului, Arta regiei de teatru, Arta Coregrafică, ca să dau doar câteva exemple, a fost cu prezență fizică a candidatului. Diferența a fost că spațiile au fost mai mari și că s-au respectat toate regulile necesare desfășurării în siguranță a examenului de admitere.

Cât de dificil este să predați unui student – mai ales vorbind de actorie? Cât de mult lipsește prezența fizică, relația dintre student și profesor. Dumneavoastră considerați că asta ar putea afecta  cariera viitorilor actori?

Lipsește enorm. Este o amputare a instrumentelor lor. Ei – mă refer acum la actori în primul rând, deși universitatea noastră are o mulțime de specializări – sunt antrenați, sunt educați să se bazeze pe prezența fizică a partenerului, să crească împreună cu el, să se ajute de el. Noi spunem că adevărul meu, pe scenă, este în celălalt. E un concept de bază al școlii noastre, o sursă a temeiului pentru care mă aflu acolo, ca actor, și îmi desfășor traseul scenic. Prezența Celuilalt mă justifică, mă întemeiază. De asta actorii, la finalul pregătirii lor, devin foarte buni comunicatori. Pentru că învață să se slujească de prezența celuilalt, a partenerului de scenă, a publicului. Deci pentru ei, actori, regizori, coregrafi, lipsa prezenței fizice a celui cu care lucrează este o amputare a adevărului lor artistic. Fără celălalt, artistul care respiră în echipă, se usucă, din punct de vedere creativ, își pierde busola. Arta noastră nu e o artă a imitației, ci o creație Împreună. De aceea absența partenerului e un impediment major care nu va putea fi înlocuit nciodată de lucrul în online, la distanță. Până la urmă, prezența fizică este o certitudine pe care o are publicul, spectatorul, omul din sală că tu, actor, dansator ți-ai rupt din timpul tău, din viața ta pentru a fi acolo, atunci, pe timpul spectacolului, în fața lui, PREZENT. Acesta este un lucru esențial care câștigă încrederea celui care se uită. Un lucru care certifică faptul că el, spectatorul, asistă la un eveniment Viu, major, plătit cu clipe din viața ta ca actor.

Au existat oare și avantaje din această experiență?

Da. Au existat avantaje nebănuite, oportunități la care nu ne-am fi gândit niciodată înainte de pandemie. Și am să vă enumăr câteva dintre ele. Încă de la începutul perioadei de carantină, ne-am gândit cum să facem ca această perioadă nefericită să le aducă și avantaje studenților, nu numai disconfort. Și am realizat oportunitatea, nebănuită până atunci, ca studenții noștri să se întâlnească, chiar dacă doar online deocamdată, cu personalități majore din teatru și film din întreaga lume. O șansă neexploatată până atunci. Am apelat la online, la comunicarea la distanță și, spre surpriza noastră, a fost mai ușor decât credeam să punem la cale aceste întâlniri. Mult mai ușor decât ne gândeam. Astfel că, în felul acesta, mari actori, mari regizori, scenariști, scenografi din toată lumea au lucrat online cu studenții noștri. A fost ceva ce, recunosc, nu am fi făcut în împrejurări normale. Nu ne-am fi gândit la acest imens avantaj al online-ului. Așa se face că, în această perioadă în care am fost văduviți de anumite lucruri, cum este prezența fizică, online-ul a înlesnit întâlnirea cu personalități din Australia, Statele Unite, Europa, Asia, toate continentele. Sigur că ne dorim ca ei să se întâlnească și fizic cu studenții noștri, să lucreze împreună când se va putea, dar până atunci am creat punți către ei. Practic, ne-am deschis lumii într-un fel spectaculos și neașteptat.

Vedeți diferită generația de actori, de absolvenți din toate specializările ai universității dumneavostră și mai ales această generație care a trecut prin experiența pandemiei față de generațiile anterioare?

Da. Cu certitudine ei vor fi schimbați de acest lucru. Acesta este un eveniment major al vieții noastre, profesori, studenți, personal administrativ. Nu se va putea trece ușor, nu se va șterge cu buretele din memoria noastră această încercare. Încercăm, desigur, să luăm partea pozitivă, care este, iată, legătura cu lumea. Nu ne-am fi gândit că aceste instrumentele de comunicare la distanță vor putea să creeze asemenea punți peste care, după aceea, sper ca și fizic să pășească acești oameni: profesori, studenți din străinătate și noi să mergem către ei. Fără îndoială însă că este o experiență care are partea ei de traumă, dar pentru un artist, o încercare ca asta e menită să-l transforme, să-l îndemne să materializeze creator astfel de provocări. Și sunt convins că ei o vor face. Vă dau un exemplu: la Regia de film, studenții au primit tema Eu în pandemie și au fost exerciții de regie de film care au avut ca miez această perioadă nefericită. Ei, așa ceva nu s-ar fi întâmplat înainte. Deci, cu siguranță această experiență ne va schimba pe toți.

Ce credeți că ar putea păstra universitatea dumneavostră, mediul academic din această experiență?

Din această experiență, cu siguranță vom păstra conexiunea prin online cu oamenii din toată lumea. Ne-am dat seama că, cu relativă ușurință și cu mijloace puține, ne putem întâlni într-un împreună la care nu ne-am fi gândit altfel decât fizic până acum. De acum, am realizat că distanțele pot fi învinse în multe feluri. Artiști din țări diverse, din culturi diverse pot să-și pună experiențele împreună chiarcdacă se află la diatnțe fizice imense, gândind un proiect care apoi să se poată realiza și fizic.  E un lucru important.

Continuarea interviului va fi publicată în ediția de weekend a cotidianului “România liberă” de săptămâna viitoare.

Comentarii

loading...