15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternațional20 de morţi şi 26 de răniţi, în atacul armat din...

20 de morţi şi 26 de răniţi, în atacul armat din SUA

O parte din răniţi se află în stare critică.

Conform poliţiei americane, ucigaşul a lăsat un manifest al cărui conţinut indică o posibilă legătură cu “o crimă motivată de ură”, sintagmă care în SUA face referire la atacuri îndreptate asupra unor persoane pe motive ce ţin de culoare, origine sau religie.

Textul care circulă pe internet denunţă “o invazie hispanică a Texas-ului”‘ şi face referire la atacul asupra moscheilor din Christchurch, Noua Zeelandă de pe 15 martie, soldat cu 51 de morţi.

“Această zi, care ar fi trebuit să fie o zi normală pentru persoanele venite să facă cumpărături, s-a transformat într-una din cele mai sângeroase din istoria Texasului”, a declarat guvernatorul statului Greg Abbott în cadrul unei conferinţe de presă.

Locuitorii din El Paso, oraş situat la frontiera cu Mexicul, au răspuns în număr mare la apelul de a dona sânge pentru răniţii internaţi în mai multe spitale.

“Avem 11 victime cu vârste cuprinse între 35 şi  82 de ani în spitalul nostru”, a declarat pentru CNN David Shimp, directorul centrului medical Del Sol. “Nouă sunt în stare critică, iar dintre aceştia trei se zbat între viaţă şi moarte”, a precizat Shimp.

În presă au apărut informaţii conform cărora numele atacatorului, originar din apropierea oraşului Dallas, este Patrick Crusius.

Într-o înregistrare a camerelor de supraveghere făcută publică de canalul local KTSM se poate observa cum atacatorul înarmat şi cu cască antifon pe urechi pătrunde în hipermarket.

Magazinul tocmai scosese la vânzare rechizite şcolare şi, conform estimărilor poliţiei, în momentul producerii atacului între 1.000 şi 3.000 de clienţi se grăbeau să îşi facă cumpărăturile.

Înregistrări ale mai multor persoane aflate în zonă în momentul producerii atacului conţin scene de panică în care se pot vedea clienţi care aleargă pentru a se adăposti, iar pe jos pot fi zărite cadavre, în timp ce în altele, filmate în zona comercială, se audă împuşcături la intervale regulate.

Robert Curado a declarat pentru ziarul El Paso Times că s-a ascuns împreună cu mama sa între două distribuitoare de la intrarea în Walmart. “Bărbatul a încercat să tragă asupra mea de sus, dar m-a ratat pentru că m-am trântit la pământ”, a povestit Curado, care a mai declarat că arma atacatorului era o mitralieră AK-47.

Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a anunţat că printre cele 20 de victime se numără şi 3 mexicani şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor, conform Reuters.

Într-o postare pe Twitter, ministrul de externe Marcelo Ebrard a anunţat că în atacul armat din El Paso au fost răniţi 6 mexicani, printre care şi o fată de 10 ani.

Atacul armat din El Paso este al 249-lea de acest tip comis de la începutul anului, în care şi-au pierdut viaţă mai mult de 4 persoane, conform ONG-ului Gun Violence Archives. 

Cele mai citite

România intră în Schengen cu spațiul aerian și maritim din 31 martie. Precizările chestorului Bogdan Despescu

Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat, joi, că, începând cu ziua de duminică, odată cu intrarea în...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Legea pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă, promulgată de Klaus Iohannis

Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă