7.8 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternațional36 de ţări cer la ONU Riadului o anchetă aprofundată cu privire...

36 de ţări cer la ONU Riadului o anchetă aprofundată cu privire la asasinarea lui Khashoggi

”Condamnăm cu cea mai mare fermitate uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, confirmată de către Arabia Saudită, în consulatul său de la Istanbul”, a declarat amabsadorul islandez Harald Aspelund, într-o intervenţie în Consiliul ONu al Drepturilor Omului.

”Anchetele (…) trebuie să fie rapide, eficiente şi aprofundate, independente şi imparţiale şi transparente. Vinovaţii trebuie sădea socoteală”, a adăugat el în numele celor 36 de ţări, între care se află numeroase state europene, dar şi Australia, canada şi Noua Zeelandă.

Reprezentantul saudit la Consiliu, Abdulaziz Alwasil, a ”condamnat exploatarea Consiliului de către anumite ţări care folosesc declaraţii comune pentru cauze politice”. ”Ingerinţele în afacerile interne în numele apărării drepturilor omului sunt un atac la adresa suveranităţii noastre”, a denunţat el.

Asasinarea la 2 octombrie a editorialistului Jamal Khashoggi, un colaborator al Washington Post (WP), al cărui corp nu a fost găsit încă, a provocat indignare în lume şi a pătat profund imaginea Arabiei Saudite, mai ales a prinţului moştenioe Mohammed bin Salman, cunoscut drept ”MBS”.

În prezentarea raportului său anual, miercuri, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Michelle Bachelet a vorbit despre detenţii arbitrare ale unor femei care apără drepturile omului în Arabia Saudită, însă ea nu a spus absolut nimic despre uciderea editorialistului, un feroce critic al prinţului moştenitor.

În cadrul dezbaterilor la ONU, ţările au posibilitatea să vorbească despre ce subiecte vor.

Potrivit ONG-ului Human Right Watch (HRW), aceasta este prima oară când un grup de ţări decide să facă o declaraţie comună privind drepturile omului în Arabia Saudită în Consiliul Drepturilor Omului.

Ambasadorul islandez a îndemnat Arabia Saudită ”să divulge toate informaţiile disponibile şi să coopereze deplin în toate investigaţiile cu privire la crimă, inclusiv ancheta efectuată de către Raportoarea Specială ONU cu privire la execuţii  extrajudiciare” Agnès Callamard.

În urma unei misiuni în Turcia, menită să facă lumină asupra acestei crime, Callamard, mandatată de Consiliul ONU al Drepturilor Omului, sublinia la 7 februarie că ”uciderea” lui Khashoggi a fost ”planificată şi comisă de reprezentanţi ai statului din Arabia Saudită”.

Însă Riadul a imputat-o unor elemente ”scăpate de sub control”. Procesul celor 11 suspecţi a fost deschis la începutul lui ianuarie în Arabia Saudită, iar procurorul general a cerut ca cinci dintre ei să fie condamnaţi la moarte.

”Circumstanţele” decesului lui Khashoggi ”reafirmă necesitatea protejării jurnaliştilor şi apărarea dreptului la libertatea de exprimare în întreaga lume”, a conchis Aspelund.

Ankara a subliniat în mai multe rânduri necesitatea unei anchete internaţionale în acest caz, deplângând lipsa de transparenţă a anchetei saudite.

Cele mai citite

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Cât de des ar trebui să faci rotația anvelopelor?

Deoarece anvelopele se uzează diferit pe puntea față comparativ cu cele de pe puntea spate, acestea trebuie rotite periodic pentru a nu ajunge în...

Comisia de Disciplină a FRF a decis! Pedepse înjumătățite pentru Dinamo și UTA

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a suspendat parţial sancţiunile cluburilor Dinamo şi UTA, care primiseră iniţial câte patru meciuri fără spectatori...
Ultima oră
Pe aceeași temă