14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternațional39 de morţi în Yemen, după un bombardament al coaliţiei conduse de...

39 de morţi în Yemen, după un bombardament al coaliţiei conduse de Arabia Saudită

Atacul coordonat de Arabia Saudită face parte din campania aeriană a coaliţiei antiteroriste, intensificată de săptămâna trecută, când rebelii huthi, care sunt susţinuţi de Iran, au preluat controlul asupra capitalei Sanaa, după uciderea fostului preşedinte Ali Abdullah Saleh.

Avioanele coaliţiei arabe au întreprins zeci de raiduri aeriene, bombardând poziţiile huthi din Sanaa, dar şi din alte zone ocupate de aceştia.

Un oficial a declarat că un avion militar al coaliţiei a lansat şapte raiduri aeriene asupra taberei, unde se aflau aproximativ 180 de prizonieri.

Mohammed al-Aqel, unul dintre gardieni, a declarat că atacurile au început la ora locală 01.00 (ora României, 00.00).

Acesta a descris cum primul atac a deteriorat o parte a închisorii, încurajând câţiva dintre deţinuţi să încerce să evadeze, însă aceştia au fost opriţi de un al doilea atac.

Următoarele trei raiduri au avariat alte două clădiri şi zidul taberei.

Războiul civil din Yemen a început în 2015, între facţiuni ale insurgenţilor huthi, care îi oferă susţinere fostului preşedinte Ali Abdullah Saleh, şi forţele loiale Administraţiei conduse de Abdrabbuh Mansur Hadi.

În contextul confruntărilor militare, organizaţiile teroriste Al-Qaida şi Stat Islamic şi-au intensificat activităţile în Yemen, ceea ce a dus la apariţia coaliţia condusă de Arabia Saudită.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...

Minivacanța de Paște după intrarea în Schengen. Peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum...

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște)...
Ultima oră
Pe aceeași temă