Lansarea în spaţiul public, la începutul acestui an, a intenţiei preşedintelui Donald Trump de a organiza o paradă militară majoră, cu prilejul zilei naţionale a Statelor Unite, a iscat controverse ce au divizat atât clasa politică, cât şi asociaţiile de militari în rezervă şi veteranilor de război, de altfel o comunitate foarte importantă în spaţiului american.
Criticii iniţiativei au profitat de ocazie pentru a acuza regimul Trump de militarism şi tendinţe autoritariste, în timp ce susţinătorii acesteia au evidenţiat oportunitatea celebrării carierei militare şi a sacrificiului celor care şi-au pus viaţa în slujba ţării, în condiţiile scăderii atractivităţii cu care se confruntă instituţia militară, după conflictele mult prea lungi din Afganistan şi Irak.
Însă, parada militară nu a mai avut loc în 4 Iulie, aşa cum se preconizase iniţial. Probabil că evenimentul va avea loc de Ziua Veteranilor, pe 11 noiembrie 2018. Rămâne de văzut în ce mod, cauzele şi consecinţele dezbaterilor privind conceptul de
organizare a unui astfel de eveniment cu relevanţă majoră pentru politica de apărare şi securitate a Statelor Unite, se vor reflecta în deciziile pe termen mediu şi lung ale actualei administraţii de la Washington, fiind cunoscut impactul acestor decizii asupra ordinii şi securităţii globale.
Un val de critici s-a ridicat din partea oponenţilor preşedintelui Donald Trump, atunci când motivat de admiraţia pentru parada militară de Ziua Franţei la care a participat ca invitat special, în iulie 2017, la Paris, anunţa intenţia sa de a organiza un astfel de eveniment, cu ocazia Zilei Americii, la Washington. Contestările au acaparat toate zonele tradiţionale de dezbatere politică din capitala americană, de la ideologie la morală sau de la promisiunile electorale la pragmatismul de tip capitalist al noii administraţii. Acuzele la adresa preşedintelui Trump au mers de la etichetarea oricărei intenţii de etalare festivistă a capacităţilor de apărare americane drept expresie a profilului militarist al unei administraţii aflată în pragul alunecării spre totalitarism, până la utilizarea apelativului „petit-fascist” pentru un preşedinte deja considerat ca fiind mult prea mult influenţat de susţinătorii dreptului de deţinere a unei arme în fiecare cămin american.
Mai mult, după cum consemna The Washington Post în luna februarie, anunţarea publică a intenţiei de organizare a paradei militare pe 4 Iulie a fost speculată de adversarii preşedintelui Trump pentru a reaminti că, deşi acesta „nu a îmbrăcat niciodată uniforma militară”, „nu a ezitat să satureze administraţia sa cu generali, pentru beneficii de imagine”. Totodată, a fost punctat şi costul ridicat al unui astfel de eveniment, în condiţiile în care proiecte mult mai urgente ale Pentagonului, inclusiv cele care îi privesc pe veterani, aşteaptă încă finanţare.
A 242-a aniversare a Zilei Independenței SUA
Este a 242-a aniversare a Zilei Independenței SUA, marcată deja în avans, anul acesta, de Ambasada SUA printr-o recepție care a avut loc vineri, 29 iunie.
Teritoriul nord-american este populat, în epoca precolumbiană (circa 26.000 î.Hr.), de numeroase triburi amerindiene, de vânători și pescari (athapasci, irochezi, seminoli, sioux, apași, comanși ș.a.), ai căror strămoși probabil imigraseră din Asia peste strâmtoarea Bering spre sfârșitul Paleoliticului. Explorările și colonizările europene europene din secolul al XVI-lea au dus la deplasarea acestor populații.
Spaniolii, conduși de Pedro Menendez de Aviles, au fondat în 1565 Sf. Augustin (în Florida), prima așezare europeană permanentă de pe continentul nord-american. Apoi, britanicii au fondat colonii la Jamestown, Virginia (1607); Plymouth, Massachusetts (1620); Maryland (1634) și Pennsylvania (1681), potrivit volumului ”Enciclopedia Universală Britannica” (2010). Aceștia au luat New York, New Jersey și Delaware de la olandezi în 1664, la un an după ce nobili englezi începuseră să colonizeze Carolinele. Înfrângerea francezilor de către englezi, în 1763, a asigurat Marii Britanii controlul politic asupra celor 13 colonii franceze.
Primul Congres Continental a fost convocat la 5 septembrie 1774, la Philadelphia. Congresul a redactat o ”Declarație a dreptului, în care se afirma dreptul de a vota propriile impozite” și a creat ”Asociația continentală”. Măsurile discriminatorii adoptate de imperiu în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea față de coloniile nord-americane au determinat nașterea mișcării comune antibritanice, care a culminat cu Revoluția Americană (1775-1783).
Semnificația zilei de 4 iulie
La 4 iulie 1776, cele 13 colonii engleze și-au proclamat independența.Thomas Jefferson (al treilea președinte al SUA, 1801-1809) a redactat ”Declarația de independență” care este adoptată de Congresul american.
Independența a fost recunoscută prin Tratatul de la Paris din 3 septembrie 1783. În 1787 a fost adoptată Constituția SUA (în vigoare, cu amendamente, până astăzi), care a proclamat Statele Unite ale Americii stat federal și a introdus sistemul prezidențial de guvernământ — primul președinte ales George Washington (1789-1797).
SUA s-au organizat, la început, conform Articolelor Confederației (1781), iar apoi conform Constituției (1787) ca republică federală. Și-au extins granițele spre vest până la Mississippi, însă fără să cuprindă Florida spaniolă. Pământul cumpărat prin ”Achiziția Louisiana” aproape că a dublat teritoriul SUA (1803). S-au luptat cu Marea Britanie în Războiul din 1812 și au primit Florida de la Spania în 1819.
În 1830 a fost legalizată mutarea populațiilor amerindiene în teritoriile de la vest de Mississippi. Colonizarea Vestului Îndepărtat a cunoscut apogeul la jumătatea secolului al XIX-lea, mai ales după 1848, când au fost descoperite depozitele de aur din California.
Victoria în Războiul Mexican (1846-1848) a adus în posesia SUA teritoriul a încă șapte state (printre care California și Texas). Granița de nord-vest a fost stabilită prin Tratatul cu Marea Britanie din 1846. Au cumpărat sudul Arizonei prin Tranzacția Gadsden (1853).
În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, SUA au continuat expansiunea pe continent prin adăugarea unor noi state, numărul lor ajungând la 50. Contradicțiile dintre statele sudice, partizane ale sclaviei, și cele nordice, aboliționiste, cu o economie liberă industrială și agricolă, au condus la părăsirea uniunii de către zece state sudice, culminând cu izbucnirea Războiului Civil American (1861-1865). Cel care a condus Statele Unite ale Americii în timpul celui mai sângeros conflict de pe teritoriul său a fost republicanul Abraham Lincoln, cel de-al șaisprezecelea președinte american (1861 — 1865), care a reușit menținerea Uniunii, a abolit sclavia conform celui de-al 13-lea Amendament, a întărit guvernul federal și a modernizat economia.
A urmat perioada cunoscută sub numele de Reconstrucție (1865-1877), când SUA au cunoscut o dezvoltare economică rapidă, de urbanizare, dezvoltare industrială și de imigrații europene, devenind, la sfârșitul secolului al XIX-lea, prima putere industrială a lumii.
Războaiele mondiale
În Primul Război Mondial, SUA au intervenit de partea Antantei, în 1917, însă nu au semnat Tratatul de la Versailles (1919) și nici nu au devenit membru al Societății Națiunilor, adoptând o politică de izolaționism în perioada interbelică.
În urma izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, SUA și-a proclamat neutralitatea, dar a sprijinit economic, militar și moral statele aflate în luptă cu puterile fasciste. În urma atacului japonez de la Pearl Harbour (1941), SUA au intervenit în război, luptând pe fronturile din Pacific, Africa de Nord și Europa.
Politica postbelică a fost condiționată de confruntarea dintre cele două superputeri ale lumii — SUA și URSS, de cursa înarmărilor și de lupta pentru extinderea sferelor de influență. Statele Unite au sprijinit redresarea economică a statelor vest-europene prin lansarea Planului Marshall, au inițiat o serie de alianțe militare — NATO (1949), ANZUS (1951), SEATO (1954), CENTO (1955). După destrămarea URSS, SUA rămân prima putere economică și militară de la sfârșitul secolului XX.
Constituția SUA
Forma de guvernământ a SUA este republică federală, constituită istoric prin uniunea liber consimțită a 50 de state (cărora li se adaugă un district federal și un ”stat asociat” — Puerto Rico).
Constituția federală (în vigoare din 1787, completată ulterior cu 27 de amendamente) impune o serie de mecanisme complexe de echilibrare a puterii federale centrale (Președinția — Administrația și Congresul) cu puterile locale, aparținând statelor (guvernatorii și legislativele statale). În SUA, președintele este cumulativ și prim-ministru, ca șef al executivului compus din miniștri denumiți secretari.
Președintele și vicepreședintele sunt aleși împreună de către un colegiu de electori, aleși în mod direct din fiecare stat. Mandatul este de patru ani și pot fi realeși pentru un al doilea mandat.
Etichete: SUA , 4 iulie , ziua independentei , istorie sua , ziua nationala sua , 4 iulie sua semnificatie
