16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternațional58.400 locuri de muncă, vacante, după primul trimestru

58.400 locuri de muncă, vacante, după primul trimestru

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2017, rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,11 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 3.800, , arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În trimestrul I 2018, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în alte activităţi de servicii (2,95%), în administraţia publică (2,65%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (2,07%). În industria prelucrătoare s-a concentrat puţin peste o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante (15,1 mii locuri vacante), iar rata a luat valoarea de 1,26%. ”Sectorul bugetar a însumat aproape 29% din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 7,2 mii locuri vacante se regăsesc în administraţia publică, 6,9 mii locuri vacante în sănătate şi asistenţă socială, respectiv 2,7 mii locuri vacante în învăţământ”, se arată în comunicat.

La polul opus, cele mai mici valori atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante s-au regăsit în industria extractivă (0,10%, respectiv 0,05 mii locuri vacante).

Prin comparaţie cu trimestrul precedent cele mai relevante creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în tranzacţii imobiliare (+0,60 puncte procentuale), urmate de alte activităţi de servicii (+0,43 puncte procentuale), respectiv de informaţii şi comunicaţii (+0,37 puncte procentuale).

Numărul mediu anual de locuri de muncă vacante a crescut anul trecut cu 200 faţă de anul anterior, până la 60.000.

Numărul de locuri de muncă vacante a scăzut după 2008, când s-a înregistrat o rată maximă, de 1,94%, şi un număr maxim,de peste 100.000, până în 2010, când s-a atins un nivel minim, de 0,59%. Ulterior, rata locurilor de muncă neocupate a crescut constant până în prezent. 

Cele mai citite

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă