17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternațional80.000 de persoane evacuate în urma inundaţiilor din China

80.000 de persoane evacuate în urma inundaţiilor din China

Alte ploi sunt aşteptate în perioada următoare, a anunţat joi televiziunea de stat chineză, în timp ce cantitatea medie de precipitaţii în zonele afectate în această săptămână a fost cu 51% mai mare decât în aceeaşi perioadă din anii trecuţi şi cea mai mare înregistrată din 1961.

Televiziunea de stat chineză a prezentat imagini ale unor clădiri pe jumătate acoperite de ape şi străzi inundate în unele dintre cele mai afectate zone. Circulaţia trenurilor de-a lungul rutei Beijing-Guangzhou a suferit întârzieri după ce apele în creştere au inundat un pod în provincia sudică Hunan, a adăugat aceasta.

Un număr de 77.000 de persoane au fost evacuate, a anunţat Ministerul pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă.

Din zonele afectate fac parte provinciile Hunan şi Jiangxi (sud), provincia Zhejiang (est), provincia Fujian (sud-est) şi părţi din nordul regiunii Guangxi (sud-vest).

În primele trei zone sunt aşteptate vineri şi sâmbătă noi ploi torenţiale, a anunţat serviciul de meteorologie chinez, precum şi în provincia centrală Hubei, provincia Anhui (est) şi provincia Guizhou (sud-vest).

Fenomene meteo extreme devin din ce în ce mai frecvente în China, cu temperaturi record înregistrate în această vară în anumite zone din ţară. Oficiali ai serviciilor de meteorologie au avertizat pe 3 iulie că precipitaţiile din sudul ţării ar putea depăşi media cu 30% până la 70% pe o perioadă de 10 zile.

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă