10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalAcordul SUA - Turcia privind zona de securitate din Siria

Acordul SUA – Turcia privind zona de securitate din Siria

“Suntem acum în proces de examinare cu omologii turci a opţiunilor privind crearea unui centru de operaţiuni comune”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Pentagonului, comandantul Sean Robertson.

“Mecanismul de securitate va fi realizat în etape”, a adăugat el. “SUA sunt pregătite să înceapă rapid anumite activităţi, în timp ce continuăm discuţiile cu Turcia”.

Conform acordului încheiat săptămâna trecută între Ankara şi Washington la capătul unor negocieri dificile, “centrul de operaţiuni comune”, care va avea sediul în Turcia, urmăreşte să coordoneze crearea unei “zone de securitate” în nordul Siriei.

Această zonă vizează crearea unui tampon între frontiera turcă şi teritoriile controlate de miliţia kurdă Unitatea de Protecţie a Poporului (YPG), susţinută de SUA, pe care însă Ankara o califică ca fiind “teroristă”.

Fostul comandant al forţelor americane din Orientul Mijlociu, generalul Joseph Votel, s-a exprimat public împotriva controlării de către Ankara a unei astfel de zone de securitate.

Într-un articol apărut luni în revista The National Interest, Votel consideră că dacă o astfel de zonă s-ar afla sub controlul Turciei “ar crea probleme tuturor părţilor implicate”.

“Zonele de securitate sunt, în general, stabilite pentru a proteja populaţia din zonele de conflict şi sunt concepute, de obicei, pentru a fi neutre, demilitarizate şi concentrate pe obiective umanitare” a scris generalul american aflat acum în retragere, în articolul semnat împreună cu o expertă turcă de la Universitatea George Washington, Gönül Tol.

“Impunerea unei zone de securitate de 20 de mile (30 km) la est de fluviul Eufrat ar avea un efect contrar (celui scontat): deplasarea probabilă a peste 90% din populaţia siriană kurdă, înrăutăţirea situaţiei umanitare deja foarte dificile şi crearea condiţiilor pentru un conflict deosebit de grav, care ar presupune o desfăşurare militară prelungită”, se mai arată în articol.

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...
Ultima oră
Pe aceeași temă