Atentatul din Benghazi, comis la 10 august, și condamnat imediat de Consiliul de Securitate reunit la New York, survine în contextul agravării conflictului deschis în aprilie de ofensiva asupra Tripoli a Armatei Naționale Libiene (ANL) a mareșalului Khalifa Haftar. „Bătălia pentru Tripoli“, care a cunoscut o extindere în ultimele săptămâni, a cauzat moartea a peste 1.100 persoane (dintre care 106 civili) și deplasarea a circa 100.000 de rezidenți. Cele două tabere rivale – Guvernul de Acord Naţional (GAN) al lui Sarraj, de la Tripoli, recunoscut de comunitatea internațională, și forțele lui Haftar – au încheiat un acord de încetare a focului în ajunul sărbătorii musulmane Aid el-Adha, dar nu există nicio perspectivă de reglementare politică.
În timp ce mareșalul Haftar duce de trei luni o bătălie pentru „eliberarea“ capitalei Tripoli de sub domnia „milițiilor“, un raport decriptează mecanismele de captare a resurselor țării. Centrul Noria Research a analizat cum a fost preluat estul Libiei prin trafic de migranți, credite, contrabandă petrolieră, exporturi de fier. Se arată că evoluția a trecut neobservată probabil pentru că regiunea Cirenaica (estul Libiei) este mai puțin supusă supervizării internaționale decât regiunea Tripolitania (vest). Haftar și-a construit în ultimii ani un imperiu economic uzând de poziția militară dominantă. Raportul Noria Research, intitulat „Predatory Economies în Eastern Libya“, arată că armata lui Haftar a pus în funcțiune o „strategie de prădător“ asupra teritoriilor plasate sub tutela sa, pentru „a accede la noi surse de venit“.
Stăpânul Cirenaicii
Autoritățile din Cirenaica, cu sediul în Beghazi, au pus pe picioare propriile instituții economice și financiare – o bancă centrală și o companie de petrol paralelă cu cea din Tripolitania, dar nerecunoscută în plan internațional. Dar ANL controlează majoritatea câmpurilor de petrol și terminalele de export, în special „cornul petrolier“ din Golful Sirta, deși comunitatea internațională a fost de neclintit în menținerea „integrității instituțiilor financiare“ ale Libiei, poziție de principiu care a jucat în favoarea guvernului stabilit la Tripoli. În acest context advers în plan național, ANL a convertit, progresiv, capitalul său militar în capital economic, în special după „eliberarea“ Benghazi în vara lui 2017, cu susținerea „nașilor“ regionali, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, în numele luptei antiteroriste. Studiul demonstrează că instrumentul ascensiunii puterii ANL a fost Comitetul Militar de Investiții și Lucrări Publice, umbrela sub care ANL și-a aservit economia regională a Cirenaicii. Una dintre strategiile pentru captarea resurselor locale este presiunea exercitată asupra sistemului bancar privat pentru a lua credite, alimentând o „îndatorare periculoasă“, acesta fiind unul dintre motivele care au precipitat ofensiva lui Haftar asupra Tripoli. O altă sursă de venituri este exportarea materialelor feroase reciclate. Oficial, acest tip de export este interzis în Libia, dar guvernul paralel din est a făcut o excepție, la cererea expresă a lui Haftar. Contrabanda de petrol rafinat este altă stategie a ANL, iar ultima este migrația ilegală, fiind un actor major în traficul cu ființe umane.
