10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalAfganistan: 30 de morți în urma exploziei unui autobuz

Afganistan: 30 de morți în urma exploziei unui autobuz

Agenţia de presă DPA consemnează un bilanţ de cel puţin 34 de morţi în acest incident în provincia Farah din vestul Afganistanului.

‘În această dimineaţă, în jurul orei 06:00 (01:30 GMT), un autobuz care circula între Kandahar şi Herat a sărit în aer în urma impactului cu o bombă amplasată la marginea drumului de către talibani’, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din provincia Farah (vest), Muhibullah Muhib, indicând că la această oră bilanţul victimelor este ‘de cel puţin 28 de morţi şi 10 răniţi’.

Potrivit acestuia, bomba era destinată să lovească forţele de securitate. Serviciul de presă al guvernatorului din Farah a confirmat bilanţul victimelor, dar a avertizat că acesta ar putea creşte în orele următoare.

Talibanii nu au reacţionat pe moment. Aceste noi decese survin la o zi după publicarea unui raport în care Naţiunile Unite îşi exprimase regretul că civilii continuă să moară şi să fie răniţi în Afganistan într-un ritm ‘inacceptabil’, în pofida discuţiilor destinate să pună capăt deceniilor de război în această ţară. În pofida scăderii cu 27% a numărului de victime în primul semestru al anului 2019, comparativ cu primele şase luni ale lui 2018, 1.366 civili au fost ucişi şi 2.446 răniţi în Afganistan, a indicat misiunea ONU în Afganistan (MANUA) într-un raport semestrial.

O treime dintre aceste victime sunt copii (327 de morţi şi 880 de răniţi). Statele Unite au angajat încă de anul trecut un dialog direct, fără precedent, cu talibanii, în speranţa de a se ajunge la un acord de pace. Washingtonul pare hotărât să accelereze aceste negocieri, pe măsura apropierii alegerilor prezidenţiale afgane preconizate să aibă loc la sfârşitul lunii septembrie şi a cursei pentru Casa Albă în 2020.

Negociatorul american Zalmay Khalilzad se află în prezent la Kabul, urmând să se deplaseze zilele viitoare la Doha, în Qatar, pentru noi discuţii cu insurgenţii. Dacă cele două părţi ajung la un acord, un dialog ‘interafgan’ – între talibani şi o delegaţie afgană – ar urma să înceapă apoi la Oslo, în Norvegia. 

Cele mai citite

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă