23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalAfganistan, talibanii au ucis cinci polițiști și au răpit 19 persoane

Afganistan, talibanii au ucis cinci polițiști și au răpit 19 persoane

Nouăsprezece persoane, inclusiv civili şi poliţişti, au fost răpite în atacul ce a avut loc la 17.00 (12.30 GMT) marţi, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kandahar, Ahmadzia Durani.

Militanţii au lansat la început un asalt asupra unui punct de control al poliţiei la punctul de trecere dintre Kandahar şi Uruzgan, a spus Durani. În acelaşi timp, o altă unitate de talibani a instalat un alt punct de control la aproximativ doi kilometri distanţă pe autostrada Kandahar-Uruzgan şi a răpit 19 pasageri.

Eforturi sunt în curs pentru a asigura eliberarea celor răpiţi, a declarat Durani, dar a adăugat că nici locul şi nici starea de sănătate a celor răpiţi nu sunt în prezent cunoscute.

Militanţii talibani şi-au intensificat atacurile vizând forţele de securitate afgane de la sfârşitul misiunii de luptă a NATO în Afganistan în 2014.

De asemenea, militanţii instalează puncte de control pentru a reţine membri ai guvernului afgan şi ai organizaţiilor internaţionale în zonele lor de influenţă.

La Kabul, o conferinţă de pace cu reprezentanţi din 26 de ţări a început miercuri, concentrându-se asupra modurilor de a-i aduce pe insurgenţii talibani la masa negocierilor, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă