Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

AIEA: A stabilit data numirii unui nou director

AIEA: A stabilit data numirii unui nou director

Consiliul guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), condusă interimar de diplomatul român Cornel Feruţă, a stabilit data alegerii unui nou director general al organizaţiei, după decesul japonezului Yukiya Amano, ne spune AFP.

Lorand Stoica 0 comentarii

Data limită pentru depunerea candidaturilor a fost fixată pentru 5 septembrie 2019, Consiliul sperând să poată numi un director general în octombrie 2019. În orice caz, Consiliul are în vedere o preluare a mandatului la 1 ianuarie 2020 'cel mai târziu', a indicat agenţia ONU într-un comunicat. Şef al AIEA timp de zece ani, Yukiya Amano a decedat pe 18 iulie la vârsta de 72 de ani, agenţia rămânând fără director într-un moment în care este mobilizată pe urmărirea angajamentelor nucleare ale Iranului în cadrul acordului din 2015. Diplomatul român Cornel Feruţă a fost desemnat pe 25 iulie director general interimar.

Până atunci coordonator şef al biroului directorului general, Feruţă, 43 de ani, a ocupat de zece ani diferite funcţii în cadrul organizaţiei cu sediul la Viena. Este considerat a fi unul dintre favoriţii pentru preluarea frâielor agenţiei la finalul perioadei de tranziţie, mai scrie AFP, care adaugă că ambasadorul argentinian pe lângă AIEA, Rafael Grossi, este de asemenea un potenţial candidat. În contextul tensiunilor crescânde legate de dosarul nuclear iranian, mai multe ţări, printre care Statele Unite, au pledat pentru o accelerare a procesului de numire, care, în circumstanţe obişnuite, se întinde pe parcursul a aproximativ un an.

AIEA, care reuneşte 171 de state, joacă un rol central în lupta împotriva proliferării nucleare permiţând verificarea respectării angajamentelor în materie de către statele din Tratatul de neproliferare. Ca răspuns la retragerea SUA, în 2018, din acordul nuclear semnat în 2015, Teheranul a început în iulie să renunţe la unele obligaţii legate de programul său nuclear. AIEA, ai cărei experţi controlează activităţile nucleare ale Iranului, a confirmat că această ţară a depăşit mai multe plafoane autorizate.

 
 

Comentarii

loading...