13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalAlegeri Ucraina: Actorul de comedie Zelenski este noul președinte

Alegeri Ucraina: Actorul de comedie Zelenski este noul președinte

Actorul de comedie Volodimir Zelenski, nou intrat în politică, a obţinut duminică o victorie zdrobitoare în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Ucraina în faţa preşedintelui în exerciţiu Petro Poroşenko, reflectând amploarea nemulţumirii alegătorilor faţă de puterea actuală, conform unui sondaj la ieşirea de la urne, citat de AFP.

Umoristul de 41 de ani a obţinut 73,2% din sufragii, comparativ cu 25,3% pentru rivalul său de 53 de ani, conform acestui sondaj realizat la ieşirea de la urne de consorţiul ‘Exit Poll National’ care reuneşte trei institute de sondare a opiniei publice.

Potrivit unui exit-poll, realizat de compania NIMG, în sudul Ucrainei 73,4 la sută au votat pentru Zelenski, iar pentru Poroşenko – 26,6 la sută, în partea de Est a ţării – 88,8 la sută şi 11,2 la sută, în partea de Vest – 55,6 la sută şi 44,4 la sută, în centrul ţării – 72,9 la sută şi 27,1 la sută.

Zelenski, care a devenit cunoscut ca interpret al unui candidat fictiv într-un show de televiziune extrem de popular, s-a prezentat în campanie ca o alternativă la un sistem politic a cărui imagine a fost afectată de corupţia puternic înrădăcinată în Ucraina.

“Am reuşit împreună. Nu vă voi dezamăgi niciodată”, a spus Zelenski, într-un discurs după anunţarea exit-poll-ului, susţinut în cartierul său de campanie, unde a ieşit imediat pentru a le mulţumi susţinătorilor săi.

“Cetăţeni ai ţărilor post-sovietice, uitaţi-vă la noi! Totul este posibil”, a adăugat el.

Zelenski era creditat în ultimele sondaje cu peste 70% din intenţiile de vot, cu mult peste rivalul său, preşedintele în exerciţiu Petro Poroşenko.

Lentoarea luptei anticorupţie şi impasul în care se află conflictul din estul ţării i-au exasperat pe alegătorii ucraineni, contribuind la ascensiunea lui Zelenski la preşedinţia fostei republici sovietice cu 45 de milioane de locuitori, aflată la porţile Uniunii Europene.

Dacă Poroşenko este creditat de susţinătorii săi că a apropiat Ucraina de Occident, a redresat armata şi a evitat falimentul ţării, una dintre cele mai sărace din Europa, pe de altă parte niciun înalt responsabil nu a fost condamnat pentru corupţie, iar conflictul din estul ţării pare în impas.

Acordurile de pace semnate la Minsk la începutul lui 2015 au permis o diminuare a tensiunilor, însă luptele continuă zilnic.

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă