15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalAlertă MAE: 5.000 de persoane au fost evacuate din Gran Canaria

Alertă MAE: 5.000 de persoane au fost evacuate din Gran Canaria

Aproximativ 5.000 de persoane au fost evacuate dintr-o zonă turistică de pe insula spaniolă Gran Canaria, din cauza unui incendiu forestier care a devastat circa 3.400 de hectare începând de sâmbătă, au declarat autorităţile duminică, citate de AFP.

Incendiul este “extrem de violent”, iar pe moment nu este “nici izolat, nici stabilizat, nici sub control”, a avertizat duminică seara într-o declaraţie preşedintele regiunii Canarelor, Angel Victor Torres.

Dezastrul nu a făcut victime pe moment, însă a obligat autorităţile să evacueze circa 5.000 de persoane, inclusiv din zone turistice precum Cruz de Tejeda, un sit montan, celebru pentru priveliştile sale spectaculoase, aflat în centrul insulei Gran Canaria.

Peste 600 de pompieri şi 14 aeronave au participat duminică la lupta împotriva incendiului, care a determinat închiderea a 20 de drumuri pe această insulă din arhipelagul Insulelor Canare.

Condiţiile meteorologice sunt dificile, cu vânt puternic şi temperaturi ridicate.
 

“Următoarele ore vor fi foarte importante, deoarece prognozele meteo pentru noapte nu sunt bune”, a declarat Torres.

Potrivit prognozelor, valul de căldură va continua luni, iar autorităţile avertizează că poate dura câteva zile până când incendiul va putea fi plasat sub control.

Flăcările au început să afecteze Parcul Natural Tamadaha, o importantă rezervaţie de arbori specifici Insulelor Canare.

Incendiul a izbucnit la câteva zile după ce pompierii au reuşit să stingă un alt incendiu în aceeaşi zonă a arhipelagului Canarelor, care a dus la evacuarea a câteva sute de persoane.

Ministerul Afacerilor Externe, alertă de călătorie 
 

Totodată, au fost afectate de incendiu și respectiv închise circulației rutiere 11 șosele locale, respectiv cele cu următoarele indicative: GC-220; GC-70; GC-21; GC-230; GC-400; GC-150; GC-600; GC-60; GC-15; GC-210; GC-710; GC-704 și GC-75.

Se recomandă cetățenilor români aflați în zona respectivă să evite deplasările și să respecte întocmai indicațiile autorităților locale.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34917344004, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

În situații cu caracter deosebit, cetățenii români pot apela telefonul unic de urgență „112″ și pot solicita asistență la Secția consulară a Ambasadei României la Madrid, telefon: +34649656032.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://meteoalarm.eu/en_UK/0/0/ES-Spain.html, http://madrid.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http:/www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă