15.7 C
București
sâmbătă, 25 septembrie 2021

Alexei Navalnîi a fost mutat din închisoarea din Moscova, posibil într-un lagăr de muncă

Este posibil însă ca acesta să fi fost trimis într-un lagăr de muncă din afara capitalei ruse, precizează agenția de presă internațională.

Navalnîi a fost condamnat luna aceasta pentru nerespectarea condiţiilor de suspendare a unei condamnări din 2014 pentru deturnare de fonduri, despre care a susţinut tot timpul că a fost înscenată din motive politice. El este cel mai cunoscut critic al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Disidentul a fost otrăvit în august anul trecut cu agent neurotoxic Noviciok şi după primul ajutor primit în Rusia a fost tratat într-un spital din Berlin. În ianuarie, când a revenit la Moscova, a fost arestat direct de pe aeroport. 

Uniunea Europeană a cerut eliberarea imediată a disidentului rus, însă acțiunile sale concrete la adresa Rusiei au fost modeste. 

Ultima oră
Pe aceeași temă