14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalAmbasadorul SUA în Germania amenință cu retragerea trupelor americane

Ambasadorul SUA în Germania amenință cu retragerea trupelor americane

“Este de-a dreptul jignitor că, în timp ce contribuabilii americani continuă să plătească pentru menţinerea a peste 50.000 de soldaţi americani în Germania, germanii îşi cheltuiesc excedentul pe programe interne”, a declarat Grenell într-un interviu acordat dpa.

În cursul vizitei din iunie în SUA a preşedintelui polonez Andrzej Duda, preşedintele american Donald Trump a sugerat o redesfăşurare a militarilor americani din Germania în Polonia, aminteşte agenţia de presă germană.

Remarcile ambasadorului american survin înainte de turneul european al lui Trump, aşteptat în Franţa la 24 august pentru summitul G7 de la Biarritz, în marja căruia se va întâlni şi cu cancelarul german Angela Merkel, iar apoi între 31 august şi 3 septembrie în Danemarca şi Polonia, două ţări care susţin SUA în opoziţia sa faţă de proiectul gazoductului Nord Stream 2 între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.

“Preşedintele (Donald) Trump şi (ambasadoarea SUA în Polonia) Georgette (Mosbacher) au dreptate. Mai mulţi preşedinţi au cerut celei mai mari economii din Europa să plătească pentru propria ei apărare”, a subliniat Grenell.

Joi, ambasadoarea americană la Varşovia a transmis pe Twitter că “Polonia îşi îndeplineşte obligaţia faţă de NATO de 2% din PIB pentru apărare”, dar “Germania nu”. “Trupele americane din Germania ar fi binevenite în Polonia”, a adăugat ea.

Germania găzduieşte cel mai mare număr de militari americani din Europa şi cel mai mare contingent de militari americani din străinătate, după Japonia. Centrele de comandă pentru trupele americane din Europa şi din Africa se află la Stuttgart, iar principala bază aeriană a SUA din Europa este cea de la Ramstein, în sud-vestul Germaniei. La Grafenwoehr, în Bavaria (sud), se află unul din cele mai mari câmpuri de instrucţie ale forţelor americane.

În total, în Germania sunt staţionaţi 35.000 de soldaţi americani, la care se adaugă 17.000 de civili americani şi 12.000 de civili germani angajaţi de armata SUA, iar alte câteva zeci de mii de locuri de muncă depind de prezenţa militară americană.

Au circulat în ultima vreme speculaţii privind planuri de reducere a efectivelor SUA, dezminţite însă la nivel oficial, iar ambasadorul Grenell a anunţat chiar o creştere a acestor efective cu 1500, de când a preluat acest post.

În pofida unei creşteri considerabile a cheltuielilor pentru apărare, obiectivul pe termen mediu fiind de 1,5% din PIB până în 2024, Germania mai are mult până să se încadreze în angajamentul NATO de 2%, aminteşte dpa.

Pe de altă parte, SUA sunt nemulţumite de refuzul Germaniei de a participa la o misiune sub conducerea SUA de protejare a navigaţiei în Golf şi în special în Strâmtoarea Ormuz, pentru care şi-a dat acordul doar Marea Britanie. Cererile SUA ca Germania să desfăşoare forţe terestre pentru a contribui la combaterea Statului Islamic în Siria au fost de asemenea respinse.

Cele mai citite

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă