13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalAmeninţări grave lansate de Donald Trump, după atacul chimic din oraşul sirian...

Ameninţări grave lansate de Donald Trump, după atacul chimic din oraşul sirian Douma

Preşedintele american Donald Trump a avertizat că vinovaţii vor avea de plătit “un preţ mare” pentru atacul chimic din oraşul sirian Douma din Ghouta de Est, unde organizaţiile medicale au raportat că zeci de oameni au fost ucişi de gaze toxice, iar alte câteva sute au simptome specifice expunerii la substanţe chimice.

Liderul de la Casa Albă a spus Rusia şi Iran sunt responsabile pentru sprijinirea “animalului Assad”, potrivit Reuters. Între timp, statul sirian a negat că forţele guvernamentale ar fi lansat vreun atac chimic, iar Rusia, cel mai puternic aliat al preşedintelui Bashar al-Assad, a catalogat drept false aceste informaţii.

O declaraţie comună a Societăţii Medicale Siriano-Americane (SAMS) şi a serviciului de apărare civilă care funcţionează în zonele rebele arată că 49 de persoane au murit în atacul de sâmbătă seară din oraşul Douma, în timp ce alte surse afirmă că numărul deceselor este mai mare.

“Mulţi morţi, inclusiv femei şi copii, într-un nebunesc atac chimic în Siria. Zona este inaccesibilă, fiind blocată şi înconjurată de armata siriană. Preşedintele Putin, Rusia şi Iran sunt responsabili pentru sprijinirea lui Assad. Un preţ mare de plătit”, a scris Trump pe Twitter. El l-a numit pe preşedintele sirian “animalul Assad”.

Ministerul rus de Externe a avertizat asupra oricărei acţiuni militare care se bazează pe “scuze inventate şi fabricate”, spunând că acest lucru ar putea avea consecinţe grave.

Statele Unite au lansat anul trecut atacuri cu rachete de croazieră la o bază aeriană din Siria, ca răspuns la un atac cu gaz sarin din nord-vestul Siriei, aminteşte News.ro. Consilierul pentru securitate internă şi contraterorism al Casei Albe, Thomas Bossert, a declarat că Statele Unite nu vor exclude un nou atac cu rachete.

 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...
Ultima oră
Pe aceeași temă