Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Amenințări: regimul de la Teheran ar putea lansa un atac asupra unei centrale atomice din Israel

Amenințări: regimul de la Teheran ar putea lansa un atac asupra unei centrale atomice din Israel

Ayatolahul Mohammad Ali Movahedi Kermani, membru al Adunării Experţilor de la Teheran, a avertizat că Iranul ar putea ataca cu rachete centrala nucleară de la Dimona din Israel, informează cotidianul The Jerusalem Post.

Rl online 0 comentarii

"Dacă Iranul decide să vă confrunte, un atac cu rachete asupra reactorului Dimona va fi suficient", a afirmat vineri Kermani într-o predică, referindu-se la Statele Unite şi Israel.


"Trăiţi într-o casă de sticlă. Ar trebui să aveţi grijă", a mai spus oficialul, care deţine şi funcţia de imam efemer pentru rugăciunea zilei de vineri la Teheran.


Imamul a negat că Iranul doreşte să dezvolte o armă nucleară. "Iranul va continua să producă uraniu îmbogăţit pentru a genera energia electrică şi să efectueze cercetări ştiinţifice", a spus Karmeni.
"Producţia de uraniu îmbogăţit nu este pentru realizarea unei bombe nucleare, pe care Iranul o consideră nelegitimă şi inutilă", a adăugat el.


Potrivit autorităţilor israeliene, centrala nucleară de la Dimona este folosită pentru cercetări ştiinţifice în domeniul atomic, însă se crede că reactorul produce plutoniu necesar pentru fabricarea de bombe atomice.


Potrivit estimărilor privind capacitatea de producţie de plutoniul a reactorului Dimona, experţi consultaţi de agenţia Reuters estimează că Israelul ar putea avea 100-200 dispozitive explozive nucleare.


Israelul menţine o politică de ambiguitate în ceea ce priveşte presupusul său arsenal nuclear, refuzând să confirme sau să nege existenţa acestuia.

Comentarii

loading...