15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalAmericanii votează anticipat pe bandă rulantă

Americanii votează anticipat pe bandă rulantă

Americanii se grăbesc să voteze anticipat pentru alegerea președintelui SUA. Potrivit United States Elections Project, instituția care analizează datele privind voturile anticipate, pentru alegerile din 3 noiembrie s-a votat anticipat într-un ritm record în istoria SUA.

Datele electorale arată că peste 4 milioane de americani au votat cu o lună înaintea datei alegerilor, față de doar 75.000 votanți pentru perioada similară din urmă cu 4 ani, atunci când Donald Trump a devenit președintele SUA, relatează Reuters.

Creșterea spectaculoasă a numărului de alegători care deja și-au exprimat votul îi determină pe specialiștii americani să anticipeze că s-ar putea atinge o prezență record de peste 150 milioane persoane la urne, peste două treimi dintre cei cu drept de vot, cea mai mare prezență din ultimii 100 de ani în SUA.

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă