11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalAngajatele din cafenelele letone, prostest cu caserole împotriva guvernului!

Angajatele din cafenelele letone, prostest cu caserole împotriva guvernului!

Participanţii la #KatluRevolucija au fost mobilizaţi începând de luni de către asociaţia restauratorilor LRB, care a hotărât să respecte distanţarea socială şi să bată în caserole, în grupuri mici, în faţa localurilor.

Vicepreşedintele LRB Lauris Aleksejevs a lărgit vineri obiectivul acestei mişcări şi a anunţat că ea a fost lansată şi pentru ”cei care trăiesc în sărcie, pentru cei 100.000 de profesori şi medici pe care Guvernul i-a abandonat în timpul crizei covid-19”.

 
”Are loc de asemenea pentru toţi profesioniştii creativi, IMM-uri şi cei 30.000 de angajaţi ai sectorului catering, care au fost dispreţuiţi de către politicieni şi care nu au primit decât firimituri din ajutoarele promise”, a subliniat el.

Ministrul Mediului şi Dezvoltării Regionale Juris Puce a recunocut că ”restaurantele sunt între cele mai afectate, din cauza absenţei turiştilor străini de luni de zile şi din cauză că clienţii lor locali se abţin să iasă”.

”Guvernul recunoaşte de asemenea că personalul medical şi profesorii au dreptul la creşteri (salariale) care ar urma să fie hotărâte în august, să sperăm”, a declaart el vineri pentru AFP.

Altă manifestaţie care a respectat restricţiile impuse din cauza epidemiei a avut loc la Riga.

Manifestanţii, care protestau faţă de construirea unui nou sediu al serviciilor de securitate, s-au adunat în grupuri de 25 de persoane distanţate social şi au format un lanţ uman de peste cinci kilometri.

Cele mai citite

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă