7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalAngela Merkel: Acordul în dosarul nuclear iranian ”nu este perfect”

Angela Merkel: Acordul în dosarul nuclear iranian ”nu este perfect”

”Fiecare în UE împărtăşeşte punctul de vedere potrivit căruia acordul (de la Viena) nu este perfect, dar că noi trebuie să rămânem în acest acord şi să continuăm negocierile cu Iranul în alte subiecte, ca rachetele balistice”, a declarat cancelarul în faţa presei.

Merkel s-a exprimat în deschiderea unui summit între statele membre UE şi şase ţări din Balcani, precedat miercuri seara de o îndelungată cină de lucru, la Sofia, între Cei 28, consacrată mai ales consecinţelor deciziilor lui Donald Trump, care sfidează Europa, inclusiv în dosarul nuclear iranian.

”Vom acţiona în vederea menţinerii cadrului acordului din 2015, indiferent de deciziile americane”, a declarat, alături de Merkel, preşedintele francez Emmanuel Macron.

Europenii îşi vor asuma ”angajamentul politic şi vor face astfel încât întreprinderile noastre să poată să rămână” în Iran, a declarat Macron.

Ei vor face acest lucru ”îndemnând totodată toate părţile să continue negocierile cu privire la un acord mai larg, indispensabil”, a adăugat şeful statului francez.

”Acordul din 2015 este necesar să fie completat cu un acord cu privire la dosarul nuclear după 2025, un acord cu privire la activităţile balistice şi prezenţa regională”, a subliniat el.

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă