11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalAtac cu cuţitul în Franţa. Trei femei, înjunghiate în gara din Mulhouse

Atac cu cuţitul în Franţa. Trei femei, înjunghiate în gara din Mulhouse

Potrivit deputatului de Haut-Rhin, Bruno Fuchs, o primă femeie a fost înjunghiată în spate în jurul orei locale 15:15 în incinta gării. Femeia, de naţionalitate germană, era “împreună cu fiica sa care nu a fost rănită”, precizează alesul citat.

Deputatul informează că, ajungând în faţa gării, agresorul a înjunghiat în zona abdomenului o altă femeie, rănind-o grav. Un medic, care se afla în gară în acel moment, a acordat primul ajutor celor două rănite, după care acestea au fost transportate la spital.

O a treia femeie, în vârstă de 22 de ani, a fost de asemenea agresată. Ea a avut timp să se elibereze din mâinile agresorului, fără a fi rănită şi doar îmbrăcămintea i-a fost sfâşiată.

Atacatorul, calificat drept “dezechilibrat” de o sursă poliţienească, reuşise să fugă, dar a fost ulterior reţinut şi plasat în arest preventiv, relatează France Bleu.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă