Mai multe persoane au fost rănite vineri, după ce un individ a intrat cu maşina într-un mall din Melbourne, capitala statului federal Victoria din Australia, iar apoi a încercat să înjunghie oamenii aflaţi în clădire, relatează CNN şi Guardian.
Alte două persoane se află la spital, a informat un purtător de cuvânt al autorităţile, printr-un comunicat de presă.
Poliţia a confirmat că suspectul a fost împuşcat. Acesta se află în stare gravă la spital.
Paramedicii au anunţat că au tratat trei persoane la faţa locului, iar unul s-ar putea afla în stare gravă.
Autorităţile locale au confirmat că au arestat un bărbat, după ce acesta a înjunghiat “un număr mic de oameni”.
Poliţia a informat că bărbatul reţinut se află în condiţie critică după ce a fost împuşcat de autorităţi. Aceştia au adăugat că pentru moment nu caută un al doilea suspect.