19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalBCE nu intenţionează să intervină în criza din Italia

BCE nu intenţionează să intervină în criza din Italia

Speculaţiile cu privire la o intervenţie a BCE s-au intensificat în condiţiile în care partidele politice din Italia nu au reuşit să formeze un Guvern iar investitorii se tem ca noile alegeri anticipate să nu se transforme într-un referendum cu privire la apartenenţa Italiei la zona euro.

Cu toate acestea, trei responsabili au declarat pentru Reuters că BCE nu intenţionează să intervină pentru că indicatorii nu arată pentru moment semne de stres în rândul băncilor iar BCE nu are nici instrumentele şi nici mandatul pentru a rezolva ceea ce este practic o criză politică. Costurile la care se împrumută Italia sunt la mai puţin de jumătate decât erau în timpul crizei datoriilor din 2010-2012, depozitele bancare sunt stabile şi nu există semne de tensiuni pe piaţa interbancară, au precizat sursele.

“Nicio bancă centrală nu ar interveni după evenimentele din câteva zile”, a spus unul din responsabili pentru Reuters. “Nu am ajuns încă la momentul în care să începem să ne îngrijorăm cu privire la depozitele bancare şi sper că nici nu vom ajunge acolo”, a spus un alt responsabil.

Pe ansamblu, indicatorii financiari arată o imagine diferită faţă de cea din vara anului 2012, când preşedintele BCE, Mario Draghi a fost forţat să intervină pentru a pune capăt turbulenţelor de pe piaţă care scoteau ţări precum Italia de pe pieţele de obligaţiuni şi afectau băncile.

Cele mai citite

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă