10.2 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalBilanţului victimelor din Insula indoneziană Sulawesi depăşeşte 1.400 de morţi

Bilanţului victimelor din Insula indoneziană Sulawesi depăşeşte 1.400 de morţi

”Bilanţul total este de 1.400 de morţi”, a declarat într-o conferinţă de presă Sutopo Purwo Nugroho, un purtător de cuvânt al agenţiei de gestionarea catastrofelor naturale.

Un bilanţ anterior anunţat peste 1.200 de morţi.

Autorităţile au stabilit până vineri, la o săptămână de la catastrofă, termenul căutării unor eventuali supravieţuitori. După această dată, şansele vor fi aproape nule.

Salvatorii se concentrează asupra câtorva locuri din jurul Palu, un oraş de pe coasta de vest care a fost devastat, şi anume la Hotelul Roa-Roa, unde aproximativ 60 e persoane ar fi îngropate în continuare sub moloz. Eforturile se concentrau de asemenea asupra unui centru comercial, unui restaurant sau cartierului Balaroa, unde puternicul cutremur a transformat solul în noroi.

Aproape 200.000 de persoane au nevoie de un ajutor umanitar de urgenţă – între care zeci de mii de copii -, potrivit Biroului ONU de coordonare a afacerilor umanitare (OCHA). Numărul locuinţelor distruse vineri era estimat la 66.000, de cutremurul cu magnitudinea 7,5 şi valul distrugător pe care l-a cauzat.

Guvernul indonezian a anunţat că echipe străine intervin în zone sinistrate şi că situaţia este sub control, în timp ce locuitori ai unor aşezări izolate ca Wani, în provincia Donggala spun că nu au văzut aproape deloc ajutoare.

”Douăsprezece persoane sunt date dispărute în această zonă”, a declarat pentru AFP un locuiotor, Mohammad Thahir Talib, în vârstă de 39 de ani. ”Este posibil să fie şi cadavre mai la sud”.

La Geneva, ONU şi-a exprimat frustrarea faţă de lentoarea răspunsului la catastrofă.

”În pofida faptului că Guvernul şi organizaţii de urgenţă lucrează fără încetare pentru a aduce un ajutor vital, nevoile rămân imense”, a subliniat marţi, într-un comunicat, OCHA .

”Sentimentul echipelor care lucrează la faţa locului este un sentiment de frustrare”, a declarat la Geneva Jens Laerke de la OCHA. ”Porţiuni importante din ceea ce ar putea fi zona cea mai afectată nu au fost încă deloc atinse. Însă echipele depun eforturi şi fac ceea ce pot”.

Supravieţuitorii luptă cu foamea şi setea. Apa apotabilă şi hrana lipsesc, iar autorităţile sunt depăşite de numărul răniţilor.

Pe teren, oficiali spun că, în pofida faptului că Guvernul a anunţat că price ajutor este binevenit, ”mecanismele de punere în aplicare” a acestui ajutor lipsesc.

 

Salvatorii duc, la rândul lor, lipsă de echipament. Ei sunt afectaţi de asemenea de blocarea drumurilor  şi de amploarea pagubelor.

Alimentarea cu electricitate a fost restabilită marţi seara în anumite cartiere din palu. Însă, în altele, locutori se înghesuiau în jurul unor cabluri de alimentare în clădiri în care exista curent.

Lipsa instalaţiilor sanitare este, de asemena, o problemă tot mai gravă.

”Peste tot, oamenii vor să se ducă la toalete, însă nu există aşa ceva. Atunci, ei trebuie să-şi facă nevoile noaptea, pe marginea drumului”, spune Armawati Yarmin, în vârstă de 50 de ani.

Un arhipelag de 17.000 de insule şi insuliţe, format de convergenţa a trei mari plăci tectonice – indo-pacifică, australiană şi eurasiatică -, Indonezia se află pe centura de Foc a pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică

Acest risc a fost ilustrat miercuri de erupţia Vulcanului Soputan, situat în extremul nord-est al Sulawesi, la aproximativ 1.000 de kilometri de Palu, care emitea cenuşă la peste 5.800 de metri altitudine.

Autorităţile le-au cerut civililor să nu se apropie de vulcan pe o rază de patru kilometri. Însă nicio evacuare nu a fost hotărâtă pentru moment.

În urma apelului Indoneziei, Fondul Central de Intervenţie de Urgenţă al ONU a anunţat marţi seara că a deblocat 15 milioane de dolari.

Miercuri, Australia a anunţat că trimite o echipă medicală şi o anvelopă de cinci milioane de dolari ca ajutor.

Cele mai citite

Alexandru Maxim, spectacol în Turcia! Românul a dat un gol și a pasat decisiv în victoria lui Gaziantep

Mijlocaşul român Alexandru Maxim a contribuit decisiv la victoria echipei sale, Gaziantep FK, cu scorul de 2-0, în fața formației Kasimpaşa, din etapa a...

Țările din UE nu sunt încă hotărâte să trimită sisteme Patriot în Ucraina

Miniștrii europeni au declarat luni că analizează de urgență modul în care pot oferi mai multă apărare aeriană Ucrainei, dar nu s-au oprit la...

Se deschide cel mai mare mall din Capitală. Se fac angajări

Se pregătește deschiderea celui mai mare mall din Capitală și vor fi angajați sute de oameni. Militari Shopping se va transforma în cel mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă