23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalBoris Johnson l-a avertizat pe Macron că Brexit-ul va avea loc pe...

Boris Johnson l-a avertizat pe Macron că Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie

Premierul britanic Boris Johnson l-a avertizat pe preşedintele francez Emmanuel Macron că nu va exista o amânare a Brexitului prevăzut pentru 31 octombrie, subliniind că este “ultima şansă” pentru obţinerea unui acord, a informat duminică un purtător de cuvânt din Downing Street, transmite AFP.

Şeful executivului britanic i-a comunicat preşedintelui Franţei într-o convorbire telefonică că “UE nu ar trebui să fie convinsă, în mod eronat, de faptul că Regatul Unit ar putea rămâne în cadrul UE după 31 octombrie”.

Boris Johnson a repetat că nu va cere din nou amânarea Brexitului, în pofida faptului că o lege votată recent în parlamentul britanic îl constrânge să facă acest lucru dacă nu ajunge la un acord cu UE.

Această lege a fost calificată drept un “act de capitulare” de către Boris Johnson, care a apreciat că ea slăbeşte poziţia Marii Britanii în negocierile legate de Brexit.

“Regatul Unit a făcut o ofertă importantă, dar este momentul ca executivul european să demonstreze o înclinare spre compromis” a declarat o sursă din cadrul Downing Street.

“Dacă nu se întâmplă, Regatul Unit va pleca fără acord. Legea capitulării şi autorii săi subminează negocierile, dar ar fi o greşeală de înţelegere istorică dacă liderii europeni fac pariul că aceasta va împiedica o ieşire fără acord”, conform sursei citate.

Premierul Boris Johnson a prezentat miercuri planul său pentru Brexit, primit cu scepticism de Bruxelles, care a identificat mai multe aspecte problematice în documentul propus de Londra.

Şeful executivului britanic a discutat în week-end cu mai mulţi lideri europeni, printre care cu omologii finlandez, olandez şi portughez, pe lângă preşedintele Franţei.

La mai puţin de o lună până la data ieşirii Marii Britanii din UE şi înaintea summitului european din 17 – 18 octombrie, Boris Johnson i-a spus lui Emmanuel Macron că este vorba de “ultima şansă de a ajunge la un acord – ceea ce doresc ambele părţi – pentru a putea merge înainte şi a construi un nou partenariat între Regatul Unit şi UE”, a indicat un purtător de cuvânt din Downing Street.

“Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, UE trebuie să facă aceleaşi compromisuri pe care Regatul Unit le-a făcut în aceste ultime săptămâni şi luni”, a spus Boris Johnson.

El a asigurat că proiectul său beneficiază de susţinere parlamentară, contrar acordului negociat de fostul premier Theresa May, respins de trei ori de parlamentul de la Londra.

Preşedintele francez i-a comunicat premierului Boris Johnson că un bilanţ al negocierilor va fi făcut la sfârşitul săptămânii viitoare pentru a evalua dacă un acord este posibil” asupra Brexitului, a informat Palatul Elysée.

Boris Johnson va continua discuţiile cu liderii europeni luni, în timp ce ministrul pentru Brexit Steve Barclay, care s-a aflat duminică în vizită în Olanda, îşi va continua până marţi turneul în capitalele europene.

Consilierul său diplomatic, David Frost, va avea, la rândul său, noi discuţii la Comisia Europeană.

Cele mai citite

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Antrenor dat afară pentru că a avut o relație cu o jucătoare. Anunțul clubului englez Leicester City

Formația engleză de fotbal feminin Leicester City și-a concediat antrenorul, pe Willie Kirk, după ce acesta a fost acuzat că a încălcat codul de...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă