8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalBoris Johnson, ”Trumpul britanic”, ţine prima pagină a presei iraniene

Boris Johnson, ”Trumpul britanic”, ţine prima pagină a presei iraniene

”Trumpul britanic”, titrează cotidianul reformator Sazandegui, care publică pe întreaga prima pagină o fotografie cu Johnson care nu-l avantajează.

Cu titlul ”Imitarea lui Trump”, ziarul reformator Jam-e Jam publică un montaj fotografic în care umbra preşeditelui american se contutează în spatele liderului conservatorilor britanic.

”Ales de radicali”, titrează Etemad (reformator), al cărui editorial prezice că Johnson nu va sta mult timp la numărul 10 pe Downing Street.

Ressalat (ultraconservator) publică pe prima pagină o caricatură în care Johnson este înfăţişat ca un majordom britanic care face plecăciuni alături de un Donald Trump aşezat la biroul său şi care-l bate cu palma pe cap.

”Banda B-urilor are acum cinci membri”, scrie ziarul, referindu-se la o expresie lansată de către ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif.

Potrivit lui Zarif, din această ”bandă a B-urilor” fac parte consilierul în probleme de securitate naţională al Casei Albe John Bolton, premierul israelian Benjamin Netanyahu, prinţii moştenitori ai Arabiei – Saudite Mohammed bin Salman şi Abu Dhabi – Mohammed bin Zayed – toţi susţinători ai unei linii dure împotriva Iranului.

Johnson urmează s devină premier într-o perioadă de criză acută între Londra şi Teheran, pe fondul confiscării reciproce a unor petroliere.

Iranul a imobilizat vineri la Golful Persic, în Strâmtoarea Ormuz, Stena Impero – un petrolier suedez care naviga sub pavilion britanic, la 15 zile după imobilizarea unei nave-cisternă iraniene, Grace 1, de către autorităţile britanice, în largul Gibraltarului.

Zarif, care l-a felicitat pe Johnson pentri noile sale funcţii, a lansat un avertisment marţi, pe Twitter, subliniind hotărârea Iranului de a apătra apele Golfului Persic.

Londra intenţionează să creeze o ”misiune de protecţie maritimă condusă de europeni” în această regiune, de o importanţă strategică în aprovizionarea cu petrol a lumii.

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă