23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalBrexit: Barnier avertizează asupra "riscului" legat de problema irlandeză

Brexit: Barnier avertizează asupra “riscului” legat de problema irlandeză

“Cadrul acordului trebuie să conţină o soluţie clară şi operaţională privind Irlanda”, a declarat Barnier în cursul unei conferinţe de presă în Irlanda. “Atât timp cât nu vom ajunge la acest acord, există un risc” ca aceste negocieri să nu ducă nicăieri, a avertizat el, citează Agerpres.

Potrivit responsabilului european, “doar o soluţie specifică Irlandei de Nord va funcţiona. Noi trebuie să ne punem de acord rapid înainte de luna iunie asupra mai multor puncte, asupra cadrului de aliniere, a vămilor şi reglementărilor”.

Regatul Unit, ca şi UE afirmă că vrea să evite restabilirea unei frontiere “dure” între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda vecină, membră a UE, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană la sfârşitul lunii martie 2019.

Intenţia este de a păstra acordul de pace din 1998, care a pus capăt a trei decenii de confruntări sângeroase între naţionalişti şi unionişti nord-irlandezi, consolidând legăturile între cele două teritorii.

În martie, britanicii acceptaseră să integreze în schiţa de acord privind retragerea din UE opţiunea unui “spaţiu reglementar comun” care să includă UE şi Irlanda de Nord, cel puţin până când o soluţie satisfăcătoare va fi propusă.

Această soluţie, zisă drept “backstop”, se află pe masa negocierilor din cauza liniilor roşii trasate de Regatul Unit”, a subliniat Barnier, Londra decizând să părăsească Uniunea vamală şi piaţa unică după Brexit.

La rândul său, premierul irlandez Leo Varadkar a afirmat de asemenea că “backstop nu este soluţia preferată de nimeni”, adăugând că “liniile roşii impuse de Regatul Unit sunt principalele obstacole” în calea unei soluţii pentru Irlanda.

Duminică, într-un interviu acordat publicaţiei irlandeze Sunday Independent, Michel Barnier subliniase că “Brexitul a creat o problemă specifică în Irlanda, este deci responsabilitatea Regatului Unit să prezinte o soluţie practică”.

El precizase că “progrese substanţiale” ar trebui să fie realizate până la Consiliul European din iunie, când conducătorii europeni vor evalua dacă problema irlandeză a fost rezolvată.

Cele mai citite

Antrenor dat afară pentru că a avut o relație cu o jucătoare. Anunțul clubului englez Leicester City

Formația engleză de fotbal feminin Leicester City și-a concediat antrenorul, pe Willie Kirk, după ce acesta a fost acuzat că a încălcat codul de...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă