10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalBrexit: UE consideră propunerile britanice suficiente pentru a începe negocierea

Brexit: UE consideră propunerile britanice suficiente pentru a începe negocierea

Acum vor începe negocierile pentru obţinerea unui acord de divorţ revizuit, cu mai puţin de o săptămână înainte de summitul UE de la Bruxelles la care se speră că va avea loc finalizarea înţelegerii, relatează Reuters.

Vineri, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că a primit “semnale promiţătoare” de la Varadkar după întâlnirea sa cu Johnson, adăugând că “până şi cea mai mică şansă” de acord trebuie valorificată.

Principala problemă este frontiera dintre statul membru UE Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord, care este parte a Marii Britanii.

Johnson a respins actuala clauză de “backstop” sau “plasa de siguranţă” şi a avansat propriile propuneri, dar acestea nu au reuşit să-i convingă pe oficialii UE.

Boris Johnson s-a angajat să părăsească UE pe 31 octombrie, cu sau fără acord.

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă