14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalCalifornia, grave alunecări de teren soldate cu cel puțin 13 morți

California, grave alunecări de teren soldate cu cel puțin 13 morți

Regiunea a rămas fără vegetație, din cauza incendiilor recente, informează The Guardian, citat de news.ro. 

Echipele de salvare au folosit elicoptere pentru a ridica în siguranţă victimele, drumurile fiind blocate, iar pompierii au intrat în nămol până la jumătatea trupului pentru a salva o tânără în vârstă de 14 ani care era prinsă de câteva ore în ruinele locuinţei ei din Montecito.

Potrivit purtătorului de cuvânt al comitatului Santa Barbara, David Villalobos, cele mai multe decese au avut loc în Montecito, o comunitate înstărită, unde locuiesc celebrităţi precum Oprah Winfrey, Rob Lowe şi Ellen DeGeneres. Cel puţin 25 de persoane au fost rănite.

David Villalobos a adăugat că mai multe case au fost distruse şi nu se ştie nimic de locuitori care trăiesc în cartiere greu accesibile din cauza copacilor şi a liniilor de înaltă tensiune care au căzut. Noroiul ar fi ajuns la o adâncime de până la 1,5 metri în anumite locuri.

„Desfăşurăm mai multe misiuni de salvare. Vor urma şi altele”, au transmis echipajele de salvare, precizând că unele dintre persoanele care acum sunt în siguranţă au fost îngropate în nămol.

Alunecarea de teren a fost provocată în timpul nopţii de o ploaie puternică în munţii Santa Ynez, cu pante abrupte, rămase fără vegetaţie din cauza unor incendii de pădure recente. Pământul ars nu absoarbe bine apa.

Meteorologii au spus că cele mai puternice precipitaţii au avut loc în decurs de 15 minute, începând de la 3.30 ora locală, lângă zonele Montecito, Summerland şi Carpinteria din comitatul Santa Barbara.

Echipajele de intervenţie au lucrat pentru a curăţa şoselele din zona metropolitană a Los Angeles, incluzând o porţiune cheie a şoselei US 101, pe care traficul a fost oprit, la graniţa dintre comitatele Santa Barbara şi Ventura. La un moment dat a fost oprit traficul pe aproape 50 de kilometri de autostradă.

O mare parte din statul american California a fost afectată de furtună.

Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă