10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalCardinalul George Pell, condamnat la şase ani de închisoare pentru abuzarea sexuală...

Cardinalul George Pell, condamnat la şase ani de închisoare pentru abuzarea sexuală a doi băieţi

Sentinţa a fost dată de Curtea de Justiţie din Victoria, Australia. Fostul cardinal se declară în continuare nevinovat şi a făcut apel, acesta urmând să fie judecat în luna iunie.

„În opinia mea, atitudinea dumneavoastră a fost determinată de aroganţă. Per total, consider că aveţi o culpabilitate morală ridicată în ambele cazuri”, a declarat Peter Kidd, judecătorul care a dat sentinţa, menţionând că există şanse mari ca fostul cardinal, în vârstă de 77 de ani, să îşi petreacă restul vieţii în închisoare.

Fostul cardinal ar putea fi eligibil pentru eliberare anticipată după cel puţin trei ani şi opt luni de închisoare.

George Pell a abuzat sexual doi băieţi din corul bisericii, în anul 1996, într-o catedrală din Melbourne. La începutul procesului, cardinalul a pledat nevinovat pentru toate acuzaţiile aduse.

George Pell, care a ocupat şi funcţia de trezorier al Vaticanului, a fost pus sub acuzaţie în luna iunie 2017. Acuzaţiile se referă la perioada în care acesta era preot în Ballarat, oraşul său natal. Ulterior, el a devenit arhiepiscop de Melbourne şi apoi Sydney.

Cardinalul în vârstă de 77 de ani este una dintre cele mai importante personalităţi din Biserica Catolică. Oficialii de la Vatican au transmis în luna decembrie că George Pell a fost exclus din grupul de consilieri, fără să ofere detalii despre desfăşurarea procesului.

George Pell este considerat drept al treilea cel mai important oficial de la Vatican şi a gestionat acţiunile oficiale ale Bisericii Catolice în legătură cu acuzaţiile privind abuzurile sexuale asupra unor minori care ar fi fost săvârşite de unii prelaţi din Australia.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă