4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalCasa Albă condamnă trimiterea unor dispozitive explozive la Obama și Clinton

Casa Albă condamnă trimiterea unor dispozitive explozive la Obama și Clinton

”Aceste acte care terorizează sunt demne de dispreţ şi orice vinovat va trebui să fie tras la răspundere conform legii”, a declarat purtătoarea de cuvânt a administraţiei prezidenţiale americane, Sarah Sanders.

Ea a spus că Serviciul Secret al SUA şi alte agenţii investighează şi vor lua ‘toate măsurile adecvate pentru a proteja orice persoană ameninţată de aceşti laşi’.

Un dispozitiv exploziv a fost găsit la reşedinţa din New York a fostului preşedinte american Bill Clinton şi a soţiei sale, fost secretar de stat şi candidată la preşedinţie Hillary Clinton. Dispozitivul exploziv a fost descoperit de un tehnician care tria corespondenţa fostului cuplu prezidenţial, a precizat The New York Times.

Descoperirea survine la două zile după ce un obiect similar i-a fost trimis şi miliardarului filantrop George Soros la locuinţa sa dintr-o suburbie a New York-ului.

De asemenea, clădirea Time Warner din New York, unde se află şi sediul CNN din metropola americană, a fost evacuată miercuri după găsirea unui pachet suspect înaintea orei locale 10:00 (14:00 GMT). Poliţia new-yorkeză a declarat că nu poate preciza dacă pachetul este similar cu dispozitivele explozive găsite anterior.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă