9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalCazul Skripal: Moscova neagă dezvoltarea programul Noviciok în apropiere de Volga

Cazul Skripal: Moscova neagă dezvoltarea programul Noviciok în apropiere de Volga

Joi, cotidianul britanic The Times a citat surse din serviciile de securitate britanice care au declarat că agentul neurotoxic militar folosit pentru otrăvirea fostului spion rus a fost conceput la Şihani, un oraş închis, unde nu se poate intra fără autorizaţie oficială, din regiunea Saratov (sud-vest), în apropiere de Volga.

The Times a comparat Şitani cu un “Porton Down rus”, de la numele laboratorului militar britanic specializat în cercetare chimică şi biologică.

“Acest laborator nu a făcut niciodată parte din câmpul nostru de lucru”, a declarat pentru agenţia de presă Interfax reprezentantul Kremlinului în districtul federal Volga, Mihail Babitci. “Toate bazele unde au fost stocate arme chimice sunt binecunoscute. Şihani nu face parte dintre acestea”, a adăugat Babitci, fost preşedinte al Comisiei de Stat ruse pentru dezarmare chimică.

Şihani este un oraş închis unde este instalată o filială a Institutului de Cercetare de Stat pentru Chimie şi Tehnologii Organice (GNIIOKht), scrie AFP.

Mai mulţi oameni de ştiinţă ruşi, printre care Vil Mirzaianov, chimistul care a dezvăluit în anii 1990 existenţa agentului Noviciok, desemnat de Londra ca fiind neurotoxina folosită pentru otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, afirmă că substanţa a fost pusă la punct în anii 1980 la Şihani.

Potrivit paginii de internet a institutului GNIIOKhT, filiala sa din Şihani este în prezent implicată în acţiuni privind “asigurarea securităţii” ţării şi distrugerii armelor chimice.

În septembrie 2017, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova a distrus ultimele sale rezerve de arme chimice moştenite din perioada Războiului Rece, conform prevederilor Convenţiei din 1997 privind interdicţia armelor chimice.

Marea Britanie acuză Rusia de otrăvirea pe teritoriu britanic a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia. Moscova a dezminţit viguros aceste acuzaţii, care au provocat o gravă criză diplomatică şi un val de expulzări fără precedent de diplomaţi ruşi şi occidentali.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...
Ultima oră
Pe aceeași temă