13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalCE vrea clarificări cu privire la întârzierea livrării vaccinului Johnson & Johnson

CE vrea clarificări cu privire la întârzierea livrării vaccinului Johnson & Johnson

Compania americană a transmis anterior că suspendă livrarea vaccinului Johnson & Johnson către Europa şi examinează împreună cu autorităţile sanitare europene cazurile extrem de rare – şase cazuri – de formare de cheaguri sangvine semnalate în SUA după administrarea acestui vaccin, potrivit Agerpres.

În SUA au fost administrate până în prezent peste 6,8 milioane de doze de vaccin Johnson & Johnson. Utilizarea a fost însă întreruptă în urma recomandării Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) şi a Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA), după ce o femeie a decedat şi o alta a fost internată în stare gravă din cauza unor tulburări de coagulare a sângelui apărute ulterior inoculării vaccinului anti-COVID-19.

Compania Johnson & Johnson a promis Uniunii Europene livrarea a 55 de milioane de doze de vaccin până la sfârşitul lunii iunie. Primele doze de vaccin au fost expediate statelor UE luni, dar compania americană a anunţat marţi amânarea transporturilor următoare, anunţ survenit la scurt timp după oprirea temporară a administrării vaccinului în SUA pentru a fi investigate cele şase cazuri de tromboză.

Amânarea livrărilor „este o veste îngrijorătoare, pare că va fi la fel ca AstraZeneca”, spune un alt diplomat european. AstraZeneca a redus de la 300 de milioane la 200 de milioane numărul dozelor pe care s-a angajat să le livreze Uniunii Europene până la sfârşitul lunii iunie, de unde a rezultat o dispută contractuală încă nesoluţionată.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă