13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalCEDO suspendă evacuarea unei tabere de romi din Roma

CEDO suspendă evacuarea unei tabere de romi din Roma

Autorităţile din Roma urmau să evacueze marţi aproximativ 300 de persoane dintr-o tabără de romi din capitala Italiei, însă li s-a transmis să aştepte până vineri, a anunţat asociaţia Articolo 21.

Avocaţii asociaţiei reprezintă în faţa CEDO trei romi care au contestat ordinul de evacuare.

Autorităţile din Roma au confirmat că au primit un ordin de suspendare, prin care li se cere să detalieze ce au plănuit pentru locuitorii taberei odată ce vor fi evacuaţi.

Primăria a transmis într-un comunicat că respinge acuzaţiile formulate de Articolo 21 conform cărora locuitorilor taberei de romi nu li s-ar fi oferit cazare alternativă.

Unor rezidenţi ai taberei li s-a oferit bani pentru a se întoarce voluntar în ţările lor de origine, au precizat autorităţile. Săptămâna trecută, primarul Virginia Raggi s-a aflat în România pentru a se întâlni cu unele dintre persoanele care au acceptat această ofertă.

Cazul taberei ‘Camping River’ vine după promisiunile noului ministru de interne şi vicepremier de extremă-dreapta Matteo Salvini de a efectua un ‘referendum’ în rândul minorităţii rome şi de a expulza numeroşi romi.

Afirmaţiile sale au stârnit controverse, deoarece ideea unui referendum concentrat pe o anumită minoritate le aminteşte unora de persecuţiile naziştilor împotriva evreilor. Romii au fost la rândul lor victime ale Holocaustului.

În iunie, Salvini a sugerat o legătură între populaţia romă şi ‘furturi şi ilegalităţi’, iar marţi a atacat atitudinea ‘de inimă sângerândă’ a CEDO.

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă