12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalCel puţin şapte creştini au fost ucişi în urma unui atac din...

Cel puţin şapte creştini au fost ucişi în urma unui atac din apropierea unei mânăstiri din Egipt

Atacul nu a fost revendicat, însă mai multe grupări care au legături cu Statul Islamic reprezintă o ameninţare permanentă la adresa creştinilor din Egipt, scrie Mediafax.

Aracul s-a petrecut în apropierea mânăstirii ortodoxe Sf. Samuel din Miyna, situată la 260 de km râul Nil din Cairo, a declarat pentru Reuters arhiepiscopul din Miyna, Anba Makarious.

Atacul a avut loc foarte aproape de locul în care 28 de creştini au fost ucişi într-un asalt similar în mai 2017.

“Teroriştii au deschis focul asupra unui autobuz cu turişti din provincia Sohag, care se întorcea de la mânăstire”, a spus arhiepiscopul.

El a spus că şapte persoane au fost ucise şi 14 au fost rănite. Agenţia de ştiri MENA, citând o sursă de securitate, a anunţat că numărul celor răniţi se ridică la şapte, iar autobuzul transporta creştini.

Locuitorii au declarat că autobuzul făcea parte dintr-un convoi.

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a declarat că a deplâns victimele care au murit ca martiri şi a promis că va continua campania împotriva militanţilor islamişti.

Procurorul general al Egiptului a cerut o investigaţie în acest caz şi a spus că a trimis o echipă de anchetatori la locaţia respectivă şi la spitalele din apropiere.

Cele mai citite

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă